Cardul naţional de sănătate, obligatoriu la medic de la 1 septembrie. Ce fac asiguraţii cărora nu le-a fost emis

31 08. 2015
card_de_sanatate_98737000

Până acum au fost tipărite aproximativ 15 milioane de carduri, dintre care peste 300.000 de carduri au fost tipărite după 1 mai 2015 (concret, 63.000 carduri duplicat şi 247.000 de carduri pentru persoanele care au dobândit calitatea de asigurat).

În jur 600.000 de carduri vor mai fi tipărite până la sfarşitul anului, estimează CNAS.

Cardurile, obligatorii la medic pentru asiguraţii majori care le-au primit deja de la poştaş, dar şi pentru cei ale căror carduri se află la sediile CAS din ţară

Începând cu data de 1 septembrie 2015, asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani cărora li s-a emis şi au intrat în posesia cardului naţional de sănătate vor primi servicii decontate şi validate în sistemul public de sănătate, doar dacă prezintă acest document electronic la fiecare vizită la orice furnizor de servicii în contract cu Casa.

Cardurile naţionale de sănătate devin obligatorii la medic începând de azi, 1 septembrie, pentru accesarea serviciilor medicale decontate de CAS, şi pentru asiguraţii majori cărora li s-au emis carduri, nu au fost găsiţi acasă de poştaş care le-a returnat la Casele de Asigurări de Sănătate.

Eşti asigurat, ai peste 18 ani şi nu ţi s-a emis card. Primeşti în continuare servicii decontate fără acest document electronic.

Asiguraţii la Sănătate care sunt majori şi cărora până la această dată nu li s-a emis cardul de sănătate vor primi servicii decontate de CAS în baza calităţii de asigurat, pe care furnizorul (dar şi asiguratul) o va verifica pe platforma PIAS a CNAS, la acest link.

Subliniem că asiguraţii majori cărora nu li s-a emis cardul până acum nu au nevoie de adeverinţă de asigurat eliberată de Casa de Asigurări pentru a beneficia de servicii medicale decontate de CAS. Serviciile medicale din pachetul de bază pe care aceste persoane le vor primi în sistemul public de sănătate vor fi validate şi decontate în vechiul sistem de decontare.

„Este important ca asiguratii care nu au card emis să ştie că pot accesa servicii medicale după data de 1 septembrie ca şi până acum. În sistem, card emis înseamnă card care a ajuns la asigurat, sau în cazul în care nu i-a putut fi înmânat personal de către poştaş, a fost predat la Casa de Asigurări de unde posesorul trebuie să îl solicite. Am creat baza legală pentru ca acest lucru să fie posibil, astfel încât accesul asiguraţilor în sistem sa nu fie ingradit”, a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

Ai pierdut, ţi-a fost furat sau cardul naţional de sănătate s-a deteriorat. Cum procedezi în oricare dintre aceste situaţii:

Asiguraţii care au pierdut, le-a fost furat sau al căror card naţional de sănătate e deterioriat vor avea acces la servicii medicale decontate de CAS cu adeverinţa de înlocuire a cardului de sănătate care le va fi eliberată de CAS, în baza unei cereri.

Adeverinţa de înlocuire a cardului are valabilitate de 60 de zile, de la data emiterii, şi încetează înainte de acest termen, în cazul în care cardul duplicat a fost activat. După ce îţi va elibera adeverinţa de înlocuire a cardului, CAS va modifica în sistemul informatic al cardului statusul său. Concret, cardul va figura ca „suspendat” sau cu „date incorecte” în SIUI, funcţie de situaţia în care se află asiguratul.

Cum intri în posesia adeverinţei de înlocuire a cardului de sănătate

Asiguraţii aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus (le-a fost furat, au pierdut sau li s-a deteriorat cardul) vor solicita Casei de Asigurări de Sănătate în evidenţa cărei figurează eliberarea unui card duplicat. În acest sens, vor depune o cerere la CAS şi vor plăti 15,5 lei – contravaloarea noului card şi a cheltuielilor de distribuire prin poştă. În momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat, asiguraţii vor primi adeverinţa de înlocuire a cardului de sănătate cu care vor beneficia provizoriu de servicii decontate de CAS, până la primirea noului card de sănătate.

Refuzi cardul din motive religioase sau de conştiinţă

Asiguraţii care refuză explicit utilizarea cardului din motive de conştiinţă sau religioase vor avea acces la servicii medicale decontate de CAS în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate, cu termen de valabilitate de trei luni (după acest termen vor solicita CAS o nouă adeverinţă).
Asiguratul va prezenta la furnizorul în contract cu CAS adeverinţa de înlocuire a cardului de sănătate de fiecare dată când primeşte servicii medicale decontate. Atenţie! Adeverinţa de înlocuire a cardului de sănătate nu trebuie să rămână la furnizorul de servcii medicale.

Cum intri în posesia adeverinţei
Persoanele care refuză explicit utilizarea cardului din motive de conştiinţă sau religioase vor depune o cerere la Casa de Asigurări de Sănătate în evidenţele căreia figurează, în care vor menţiona motivele refuzului şi vor restitui cardul de sănătate, dacă l-au primit. Urmare a acestei cereri, CAS îi eliberează asiguratului adeverinţă de înlocuire a cardului.
După ce CAS eliberează această adeverinţă asiguratului care refuză cardul, va modifica în sistemul informatic starea cardului returnat în „blocat” din „activ”.

Pentru asiguratii care împlinesc vârsta de 18 ani şi/sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire şi distribuire a cardului de sănătate. Aceaştia vor primi cardul naţional de sănătate prin poştă, la domiciliul înscris în cartea de identitate.

Reamintim că doar persoanelor majore asigurate la Sănătate li se eliberează card naţional de sănătate. Copiii vor primi în continuare servicii decontate de CAS fără card naţional de sănătate!

În prezent, la Casele de Asigurări de Sănatate din ţară se află circa 300.000 carduri naţionale de sănătate care aşteaptă să fie ridicate de către asiguraţi. Aceştia nu au fost găsiţi acasă de poştaş care a returnat cardurile la CAS. Pentru asiguraţii ale căror carduri se află la CAS decontarea serviciilor medicale din pachetul de bază se face de la 1 septembrie doar pe bază de card.

Cum intri în posesia cardului dacă nu ai fost găsit acasă de poştaş

Românii care nu au primit cardul, pentru că nu au fost găsiţi acasă de către factorul poştal îl vor ridica de la Casa de Asigurări de Sănătate din judeţul de domiciliu (din cartea de identitate).

Întrucât asiguraţii ale căror carduri au fost returnate la CAS de către poştaş vor primi de azi servicii decontate doar în baza cardurilor, CNAS a decis prelungirea programului de lucru cu asiguraţii pentru eliberarea cardurilor în judeţele cu un număr mare de carduri neridicate încă.

Concret, începând de azi, 1 septembrie 2015, Casele de Asigurări din Arad, Bihor, Bistriţa, Braşov, Buzău, Caraş, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Timiş şi din municipiul Bucureşti vor avea program de lucru prelungit cu asiguraţii pentru eliberarea cardurilor, de luni până vineri, în intervalul 08:00-20:00.

Cum procedează bucureştenii care au peste 18 ani, sunt asiguraţi la Sănătate şi nu au primit cardul naţional de sănătate

Întâi verifică aici, pe platforma online pusă la dispoziţie de CAS, prezenţa cardurilor lor de sănătate în returile aduse de poştă la CASMB.

Dacă în urma interogării platformei antemenţionate ai primit mesajul: cardul nu a fost recepţionat la CASMB, înseamnă că nu ţi-a fost încă emis şi că vei primi în continuare servicii decontate fără card.

Dacă în urma interogării acestei platforme online ai primit mesajul: cardul a fost recepţionat la CASMB şi a fost expediat spre eliberare către medicul de familie, înseamnă că îl poţi ridica de la medicul tău de familie (CASMB l-a expediat deja medicului tău de familie).

Dacă mesajul primit este „cardul a fost recepţionat la CASMB şi a fost expediat în sediul din Str. Vasile Lascăr nr. 27„, îl poţi ridica confom instrucţiunilor transmise prin sms sau telefonic, urmare a cererii pe care ai depus-o în scris la CASMB sau prin intermediul aplicaţiei disponibile aici.

Cum vei folosi cardul naţional de sănătate

De fiecare dată când soliciţi servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, ţi se va cere să introduci codul PIN al cardului tău.
Atenţie! PIN-ul cardului de sănătate trebuie să rămână secret!
Dacă vii la medic fără card sau dacă uiţi codul PIN, nu vei primi servicii decontate de Casa de Asigurări.
Nu încredinţa medicului de familie sau oricărui alt furnizor de servicii medicale cardul tău de sănătate, nici codul pin al acestuia!
Vei încuraja frauda în Sănătate dacă vei dezvălui aceste informaţii furnizorilor de servicii medicale, pentru că aceştia vor folosi cardul tău ca să deconteze servicii medicale pe care tu, titularul de drept al cardului, nu le-ai primit (aşa cum se întâmplă în prezent).