Care austeritate? Guvernele cheltuiesc şi se împrumută mai mult ca niciodată, noi plătim

25 07. 2012
dolar__dolari__gramada_dolari_75750700

De peste un an de zile, austeritatea este privită drept marea problemă în criza euro de o către o parte dintre economişti  şi de către noul val de socialişti care au ajuns la putere în Europa – mai ales de către preşedintele Franţei. Statele s-au apucat de economisit bani tocmai când recuperarea economică era fragilă. Cum statul cheltuieşte mai puţini bani, şi sectorul privat este foarte reticent, atunci economia nu are de unde să crească, spun apologeţii creşterii prin datorie. Austeritatea omoară economia şi de aici se creează o spirală vicioasă, pentru că procentele de îndatorare cresc pe măsură ce economia se contractă. Doar că datele privind îndatorarea arată că statele europene, dacă nu au mai ajuns să strângă la fel de mulţi bani din taxele şi impozitele oricum crescute, au făcut-o în schimb din împrumuturi. Şi vorbim aici de sumele nominale din datoria publică, nu doar de procente.

Astfel, din 27 de ţări din UE, doar patru au o datorie publică mai mică în primul trimestru din 2012 faţă de sfârşitul anului 2011 şi doar două au o datorie publică mai mică faţă de primele trei luni ale anului 2011. Astfel, Danemarca şi Suedia au reuşit să reducă datoria publică faţă de sfârşitul anului trecut, Ungaria are o datorie publică mai mică faţă de întregul an 2011 (după ce fondurile de pensii private au fost naţionalizate şi bugetul a trecut pe excedent), în timp ce datoria Greciei a scăzut cu 75 de miliarde de euro sau 33% din PIB faţă de sfârşitul anului 2011 ca urmare a defaultului declarat cu acordul creditorilor.

Datoria guvernamentală a în zona euro a crescut cu 355 de miliarde de euro la 8.320 de miliarde de euro sau 88,2% din PIB (+ 2 puncte procentuale). În întreaga Uniune Europeană, datoria a crescut cu 620 de miliarde de euro – de aproape cinci oi PIB al României –  şi a făcut un salt de 3 pp la 83,4%.

Spania şi Italia, la datorii

Ţările care sunt acum în mijlocul crizei datoriilor suverane sunt şi cele care au avut creşteri spectaculoase de datorie în ultimele 12 luni.

Datoria guvernamentală a Spaniei a crescut de la 684 de miliarde în T1 2011, la 735 de miliarde de euro în T4 2011, la 774,5 miliarde de euro în T1 2012, potrivit Eurostat.

90,5 miliarde de euro s-au adăugat la datoria publică într-un singur an (un salt de 13,2%), în ciuda faptului că Spania a avut anul trecut o creştere economică reală de 0,3% şi una nominală, cea care contează în calculul datoriei publice, de 2%. În termeni procentuali, datoria publică a crescut de la 64,7% din PIB la 72,1% din PIB.

De la începutul crizei în 2008 Spania a avut deficite de 4,5%, 11,2%, 9,3% şi 8,5% din PIB. Încasările la buget au scăzut, însă cheltuielile au continuat neabătute, ba chiar sunt cu mult peste nivelurile înregistrate înainte de marea criză economică: de la 39% din PIB, acestea au ajuns la 41,5% în 2008, cu în vârf de 46,3% în 2009, pentru ca apoi să scadă la 45,6%, respectiv 43,6% în următorii doi ani. Dacă bugetul din 2007 era de 413 miliarde de euro, în 2009 acesta a ajuns la 485 de miliarde de euro, şi a scăzut apoi cu doar 6 miliarde de euro (-1,2%) în 2010 şi încă 11 miliarde de euro (-2,3%) în 2011.

Cifrele arată că la capitolul cheltuieli ale statului, Spania a făcut întocmai ceea ce au cerut economiştii de care pomeneam mai sus, şi rezultatul îl culege acum, când trebuie să plătească dobânzi de 7,5% pentru a se împrumuta pe 10 ani sau 6,5% pentru a lua bani pe doi ani – cam la acelaşi cost cu el al unui credit pentru o persoană fizică.

Datoria guvernamentală a Italiei şi-a continuat şi ea neabătută creşterea, deşi într-un ritm mai lent decât cel înregistrat în Spania. Aceasta a crescut cu 80 de miliarde de euro într-un an şi a ajuns de la 119,5% din PIB la 123,3% din PIB.

Cheltuielile bugetare ca procent din PIB au crescut de la începutul crizei de la 47,6% în 2007 la 48,6% în 2008, 51,9% în 2009, 50,5% în 2010 şi 50% în 2011. În Italia veniturile la bugetul de stat ca procent în PIB au rămas constante după izbucnirea crizei, în jurul a 46% din PIB, dar începând cu 2009 deficitul s-a dus peste limita Maastricht la 5,4%, 4,6% şi 3,9% din PIB.

Recesiunea a lovit ţara în 2008, când economia a scăzut cu 1,2% şi chiar mai rău cu 5,5% în 2009. Statul a intervenit şi a luat locul sectorului privat împrumutând mai mulţi bani şi cheltuind mai mult.

Cheltuielile bugetare au crescut de la 740 de miliarde de euro în 2007, la 765 de miliarde în 2008, 788 de miliarde în 2009, au scăzut uşor la 784 de miliarde în 2010 – pe fondul reducerii dobânzilor la datoria publică – şi au crescut din nou în 2011 la 788,5 miliarde de euro.

România se îndatorează cu o viteză incredibilă

Datoria guvernamentală a României a crescut de la 164 de miliarde de lei în T1 2011 la 211 miliarde de lei în T1 2012, o creştere nominală de 29% – cea mai mare din UE. Ca procent din PIB, datoria administraţiei publice a crescut de la 30,8% la 36,3%, a şasea cea mai mare creştere din UE. Doar în primele trei luni ale anului datoria ţării a crescut cu 3 puncte procentuale din PIB.

În 2008, datoria era de 69 de miliarde de lei şi 13,4% din PIB, aşa că datoria s-a triplat în termeni nominali de la începutul crizei şi este de peste două ori şi jumătate mai mare ca pondere în PIB.

Austeritatea a însemnat creşterea taxelor

Spania a crescut taxa pe valoarea adăugată de două ori de la începutul crizei. În iulie 2010, cota standard a crescut de la 16% la 18%, cea redusă de la 7% la 8%. De la 1 septembrie 2012, TVA va creşte de la 18% la 21% pentru cota standard, şi de la 8% la 10% pentru cea redusă. Spania mai are o cotă de 4% pentru alimentele de bază, care a rămas neschimbată. Cotele de impozitare a veniturilor au crescut constant şi au ajuns să depăşească 55% pentru cei cu venituri ridicate. Chiar şi pe medie, Spania a ajuns în timpul scurs de la delcanşarea crizei una dintre ţările cu cel mai ridicat nivel de impozitare din Europa, potrivit unei lucrări publicate de Cato Institute.

Italia a crescut şi ea TVA de la 20% la 21% în septembrie 2011 şi îl va creşte la 23% din 2013 – Italia a amânat creşterea TVA după ce a văzut că precedenta majorare a adus, de fapt, mai puţine încasări la buget din această taxă, potrivit Bloomberg, La fel ca Spania, Italia a crescut şi accizele la combustibili, dar a mai pus şi o taxă crescută pe bunurile de lux şi a introdus taxa de proprietate pentru cei care îşi cumpără pentru prima oară un imobil. Economiştii care strigă împotriva austerităţii cereau încă de anul trecut ca Europa să termine cu politicile sinucigaşe de tăiere a cheltuielilor, când, de fapt, Italia nu se apucaseră încă de tăiat, ci doar de majorat taxe, potrivit altui articol publicat de Cato Institute.

Românii şi-au luat şi eu una dintre cele mai porţii de creşteri de taxe din Europa. Într-o ţară săracă, unde venitul disponibil e mic şi cea mai mare parte a banilor populaţiei se duc pe bunuri şi servicii pe care se percepe TVA, guvernul a crescut această taxă cu de la 19% la 24% peste noapte, practic, în vara anului 2010. O creştere de mai mult de un sfert fără niciun anunţ prealabil, fără niciun prag şi fără timp de implementare a adus o ţară în dezvoltare să aibă una dintre cele mai ridicate cote de impozitare din Europa. Contribuţiile sociale şi de sănătate au crescut şi ele încă din 2009, astfel că România este pe unul dintre locurile fruntaşe în Europa la impozitarea muncii. Doar cota unică de impozitare rezistă încă.

Franţa socialistului Francois Hollande, liderul european care se teme cel mai mult de ce ar putea să facă austeritatea în Europa, a avut bugete anuale mai mari în fiecare an de la începurul crizei. Doar în 2011 cheltuielile statului au crescut cu aproape 20 de miliarde de euro, în ciuda faptului că deficitul a scăzut cu ceva mai puţin de două puncte procentuale. Datoria publică a crescut şi ea cu 140 de miliarde de euro.

Toate aceste creşteri de taxe, din România şi din Europa, au sufocat economia şi recesiunea preconizată pentru cea mai mare parte a Uniunii Europene îşi are rădăcinile mai degrabă aici decât în dorinţa de economisire a statelor prin reducerea cheltuielilor.