​Care bancă din top trei are cea mai mică rată a creditelor neperformante

16 11. 2016
590_6fafe3b38fc1ac675148fcc5987db65c_59094800

Singura bancă din top trei care şi-a redus neperfomantele până la nivelul de 5,5%, la jumătate faţă de cerinţa BNR, este Banca Transilvania. Rata creditelor neperformante pentru primele nouă luni din 2016 a scăzut de la 9,75% în aceeaşi perioadă din 2015 la 5,5%, în ciuda faptului că banca ardeleană a cumpărat anul trecut Volksbank, recunoscută pentru rata creditelor neperformante, în special a celor în franci elveţieni.

O scădere la fel de importantă, de aproape 50%, a raportat şi BCR, unde scăderea ratei NPL-urilor (non performerd loans) a fost de la 22% la sfârşitul lunii septembrie anul trecut la 13,3% la sfârşitul lunii septembrie 2016.

A doua bancă din sistem (din punct de vedere al activelor), BRD a raportat la rândul său o scădere a creditelor neperformante de la 16% la 10,6% în primele nouă luni din 2016 faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

În acest context, top trei cele mai puternice bănci din punct de vedere al activelor deţinute este inversat din punct de vedere al creditelor neperformante deţinute, Banca Transilvania fiind banca cu cea mai mică rată a NPL-urilor, urmată de BRD şi abia pe locul trei de BCR.

În acelaşi timp, soldul creditelor BCR rămâne cel mai ridicat din piaţa bancară, la 32,49 miliarde de lei, faţă de 28,4 miliarde de lei la BRD şi 27,6 miliarde de lei la Banca Transilvania.

BCR a obţinut în primele nouă luni 2016 un profit net de 1,14 miliarde lei (255,4 milioane euro), cel mai mare din întregul sistem bancar. Rezultatul operaţional a fost de 1,06 miliarde lei (238,1 milioane euro) cu 11,1% mai redus decât în anul precedent, 1,2 miliarde de lei (270,5 milioane euro), din cauza veniturilor operaţionale mai mici, afectate de impactul unei contribuţii reduse din derularea creditelor neperformante şi un mediu dominat de scăderea dobânzilor.

Rezultatele financiare ale BRD la nouă luni arată o creştere solidă a profitului net la 606 milioane lei, mai mare cu 67,9% faţă de perioada similară a anului trecut, graţie îmbunătăţirii veniturilor, controlului costurilor şi scăderii costului net al riscului. Excluzând elementele nerecurente (reprezentate în cea mai mare parte de câştigul din tranzacţia Visa) profitul net a crescut cu 45,4%.

Profitul net al Băncii Transilvania este de 657 milioane lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 698 milioane lei. Ritmul de creștere al veniturilor din comisioane operaționale: 15,3%. Eficiența operațională BT confirmă trendul înregistrat în primul semestru al acestui an, raportul cost/venit fiind de 40%. Dacă excludem efectul tranzacției Visa Europe, care se ridică la 185 milioane lei, valoarea indicatorului cost/venit rămâne la o valoare confortabila, de 43%.