Transnistria merge spre Rusia? Cât contează economia republicii separatiste pentru R.Moldova, şi invers

Fie că se numeşte Pridnestrovia, fie Transnistria, statul respectiv nu este recunoscut nici măcar de Rusia, care o sponsorizează politic şi financiar. Dependenţele unei economii de cealaltă sunt încâlcite, iar lipsa de transparenţă a Trasnistriei lasă loc aprecierilor folclorice. De pildă: se spune că industria Republicii Moldova este în Transnistria. Un sâmbure de adevăr este, dar diverşi fertilizatori îi exagerează importanţa.

Într-adevăr, cel  puţin patru mari companii industriale care lucrează (şi) pentru R. Moldova sunt pe teritoriul Transnistriei. PIB-ul pe locuitor este de circa 2000 de dolari şi de o parte şi de cealaltă a Nistrului, dar asta  pentru că  populaţia Transnistriei este de circa şase ori mai mică de cât a Republicii Moldova. Ambele sunt printre cele mai sărace entităţi administrative din Europa. Pe de altă parte, arieratele Transnistriei faţă de Moldova ar pune probleme unui default, dacă problemele ar fi abordate în termenii unor obligaţii suverane.

Cele două economii au, în fapt, propriile regimuri vamale, propriile bugete „de stat”, propriile monede (leul moldovenesc şi rubla pridnestroviană), dar multe scadenţe complicate sunt suspendate şi de o parte şi de alta.

Republica Modova a înregistrat un produs intern brut de peste 73,3 miliarde de lei moldoveneşti (circa 5,4 miliarde de dolari; un dolar SUA = 13.43 lei moldoveneşti MDL) pe primele nouă luni ale anului trecut, potrivit statisticilor oficiale, care nu au luat în calcul vreun aport al economiei Transnistriei, de altfel scăpată de sub controlul guvernului de la Chişinău.

PIB-ul Transnistriei secesioniste este estimat la circa un miliard de dolari.

Ambele economii au probleme severe, dar Transnistria se adânceşte în criză, în vreme ce R. Moldova a înregistrat, în ultimii ani printre cele mai ridicate ritmuri de creştere economică din Europa: 7,1% în 2010, 6,4%, 8% în 9 luni din 2013, după o contracţie de 0,8% în 2012.

Dependenţe

În rezumat, R. Moldova depinde de energia produsă în Transnistria, dar cea din urmă depinde de piaţa Republicii Moldova, căci nu  prea are accces la altele. În plus, dependenţele sunt complicate de relaţii politice şi corporatiste dificil de descurcat.

Bunăoară, Moldova este dependentă de energia livrată de Transnistria, dar compania prin care aceasta livrează gazele este înregistrată la Chişinău, deserveşte şi R. Moldova, iar Transnistria lasă şi plata gazelor naturale consumate pe teritoriul său în seama celei dintâi. Rusia nu ezită să invoce, ca fiind a Republicii Moldova, datoria Transnistriei către Gazprom, de circa 3,8 miliarde de dolari (un dolar SUA= 13,43 lei moldoveneşti, MDL). Strict tehnic, datoria este în contabilitatea MoldovaGaz. Compania este moldovenească şi este, strict juridic, posesoarea conductelor şi facilităţilor de gaze naturale de pe teritoriul Transnistriei, pe care, evident, nu le mai controlează.

„Dacă nu recunoaşte Transnistria, asta înseamnă că gazul consumat de aceasta este datoria Moldovei, care ar trebui s-o plătească. Cum altfel? Asta este o abordare pragmatică”, a declarat Dimitri Rogozin, vicepremirul rus naţionalist, în prima sa vizită la Chişinău, din 20 April 2012.
Gazprom este însă chiar acţionarul majoritar al MoldovaGaz. Dacă Republica Moldova ar fi silită să-şi asume datoria companiei, echilibrul financiar al vecinei României ar putea fi compromis pentru mulţi ani.

Această  „datorie este un mod ingenios (al Rusiei, n.r.) de a susţine Transnistria şi de a îmbogăţi anumiţi individuali”, oligarhi locali, potrivit unui raport al European Council on Foreign Relations (ECFR), un think tank pan-european, din care fac parte zeci de oficiali ai instituţiilor Uniunii Europene şi ai guvernelor ţărilor membre.

Jumătate din gazele facturate către Moldova Gaz „sunt distribuite în Transnistria de Tiraspoltransgaz, la preţuri sub cele de piaţă, generând pierderi uriaşe pentru ambele companii”. Chiar şi aşa, banii pe gazele consumate de Transnistria nu sunt transferaţi către Moldova Gaz, ci sunt cheltuiţi de autorităţile secesioniste. Aceasta este cea mai substanţială formă de subvenţie a Rusiei către regiune”, spune raportul ECFR. Mai există şi finanţări directe şi netransparente.

Şi alte două mari companii transnistrene, Moldovan Steel Works din Ribniţa şi Centrala Electrică de la Cuciurgani (Moldavskaia GRES) sunt controlate de companii ruse, cea din urmă de Inter RAO UES.

Transnistria vinde Republicii Moldova cea mai mare parte a energiei electrice produse şi aceasta este de asemenea o dependenţă. Dacă combinatul siderurgic îşi opreşte o parte din capacităţi, atunci Moldavskaia GRES are mari probleme, cum s-a şi întâmplat în august anul trecut.

La un moment dat, Moldavskaia GRES „plecase de pe piaţa republicii Moldova” dar, aşa cum recunoştea un oficial de la Tiraspol, ” Pridnestrovia nu este Rusia”, iar  „suspendarea activității unei companii duce la „colapsul” întregii industrii”.

Transnistria se mai poate lăuda cu alte două mari companii, Combinatul de ciment din Ribniţa şi producătorul de textile Tirotext.

40% din exporturile Republicii Pridnestrovia sunt către ţara din care s-a desprins. Iar flexibilitatea nu este un atribut al economiei transnistrene. Are mai puţin de 150 de firme din care 12 fac aproape toţi banii şi doar cinci- şase contează cu adevărat.

Dacă cererea de oţel a căzut, Moldovan Steel s-a oprit şi brusc economia statului suferă.  

În primele zece luni ale anului trecut  valoarea mărfurilor exportate de Transnistria a fost de peste 450 de milioane de dolari. Spre ţările UE se îndreaptă 30 % din exporturi, marea majoritate (produse siderurgice) în România, în vreme ce Rusia absoarbe doar 19%, iar vecina Ucraina, doar 8%. Tiraspolul exportă preponderent energie electrică, metale, textile, produse alimentare.

Deficitul comercial este însă imens, importurile ridicându-se la 1,273 miliarde miliarde de dolari.

Oligarhii şi oligopolurile lor

Una din grijile suplimentare pe care le-ar aduce reintegrarea Transnistriei ar fi asimilarea oligarhilor acesteia. Vor fi fiind destui şi în dreapta Nistrului.

Dintre „individualii” transnistreni  pomeniţi de raportul citat mai sus se remarcă:

– un „apropiat şi confident al lui Putin”, marele oligarh rus Alisher Usmanov, care controlează combinatul siderurgic Moldovan Steel Works din Ribniţa, mare consumator de gaze.

– fiul unui alt prieten al lui Putin, Boris Kovalchuk, directorul general al centralei electrice de la Cuciurgani, care consumă jumătate din gazele utilizate de industria transnistreană. Este una dintre cele mai mari din Europa de Est şi are capacitatea de 2.500 megawaţi.

– Victor Guşan and Ilia Kazmali, patronii celui mai mare conglomerat de afaceri local, Sheriff, căruia i s-a permis să monopolizeze o mulţime de sectoare economice, de la importuri, telefonie mobilă, până la beninării şi supermarketuri. Pseudo holdingul Sheriff, acum deţinut doar de Victor Guşan, este compus din 10 firme şi este cel mai mare angajator din Transnistria (are 12.000 de angajaţi). Controlează 50% din piaţa construcţiilor şi beneficiază de privilegii fiscale în schimbul taxelor de circa 30 de milioane de dolari pe care le plăteşte, ceea ce înseamnă 30% din veniturile fiscale corporatiste şi 17% din bugetul republicii secesioniste.

Oligarhii de la Sheriff încep să încline însă spre Chişinău, atraşi de beneficiile acordului de asociere cu UE.

Opţiunile Chişinăului

” Pridnestrovia” este un stat nerecunoscut de dreptul internaţional, cu o economie viciată de corupţie şi oligopoluri, ale cărui venituri economice vin în cea mai mare parte din Republica Moldova şi din România.

Statul nu are acces la finanţare externă instituţională, cu excepţia subvenţiilor mai mult sau mai puţin mascate ale Rusiei.

Destinul „The Pridnestrovian Moldavian Republic”, cum se autodenumeşte Transnistria în prezentările pentru presupuşii investitori străini, depinde strict de politica Rusiei.  

În schimb, în patru ani de când o coaliţie pro – europeană a venit la putere la Chişinău, R. Moldova a devenit o poveste de succes a Parteneriatului Estic  (EaP) al UE.

Ajutoarele europene programate pentru R. Moldova s-au cifrat la 374 milioane de euro (1 euro = 18,49 MDL).

De ce şi-ar mai dori Republica Moldova o reintegrare a provinciei, care ar putea s-o coste prea mult? Nici nu e de mirare că Transnistria este una din ultimele griji ale moldovenilor, a noua sau a zecea prioritate, conform sondajelor.

Mai mult, deşi elitele de la Chişinău abordează reintegrarea Transnistriei cu „sânge rece”, mulţi nu ar vedea cu ochi buni împărţirea poziţiilor sociale influente cu transnistrenii. Sunt două state mici, totuşi.

Se pune problema absorbţiei instituţiilor oligarhice de la Tiraspol de către cele democratice, dar încă insuficient consolidate, de la Chişinău.

Ca asimilarea să fie posibilă ar mai fin  nevoie de ani de restructurare şi reforme.

Se vehiculează trei variante de reintegrare, potivit analiştilor UE,  căci, de mare prioritate sau nu în sondaje, aceasta esrte o problemă care stă în calea dezvoltării:

Cea mai rea variantă ar fi o federaţie cu Transnistria, variantă care nu garantează accesul la UE, potrivit oficialilor citaţi de un raport ECFR.

A doua cea mai rea soluiţie ar fi menţinerea situaţiei actuale, fără aderarea la UE şi cu un conflict mocnit la graniţă.

A treia şi cea mai favorabilă soluţie ar fi aderarea la UE dar fără Transnistria, după modelul Ciprului (cu toate că preşedintele României nu crede în fezabilitatea acestui proiect).

Această variantă ar însemna fie îngheţarea problemei transnistrene (puţin probabilă), sau recunoaşterea Transnistriei, ceea ce pare inacceptabil, sau fezabil doar în măsura în care România li UE vor sprijini foarte mult  financiar şi politic proiectul şi dacă pacea ar rămâne pace.

Politic –  nimeni nu poate evalua nici această variantă.

Economic, însă, numai după finalizarea gazoductului dinspre România de la Ungheni se va reduce forţa argumentului că  principalele pârghii energetice sunt în mâna ruşilor. Electricitatea vine în mare pare din Transnistria, iar operatorul gazoductelor, practic furnizorul de gaze naturale, este controlat tot de ruşi.

Iar Comisia Europeană este chemată, inclusiv de proprii analişti, să sprijine financiar interconectarea energetică mai amplă a României cu R. Moldova.

Politica se grăbeşte

Conflictul transnistrean durează de peste 22 de ani şi a fost declanşat, politic, pentru a face dificilă o eventuală unire a R. Moldova cu România, ca şi pentru a stopa, în general, lărgirea sferei de influenţă sau chiar expansiunea Uniunii Europene.

Acum, autorităţile româneşti sunt îngrijorate privind eventuala implicare a României  în conflictul Rusiei cu Uniunea Europeană, prin repetarea în Transnistria a scenariului din Crimeea. Oficialii din Tiraspol au solicitat deja ca Transistria să fie inclusă, ca şi Crimeea, în Federaţia Rusă.

Rusia are destul de lucru cu asimilarea Crimeei, iar Ucraina se teme că regiunile sale răsăritene vor fi invadate de Rusia. Prin urmare, Transnistria nu pare să fie o prioritate în strategia rusă de repoziţionare pe harta puterii globale.

Transnistria nu va fi însă o carte pe care Rusia să nu încerce să o joace cât mai profitabil. Şi, la cât de rapid decurg operaţiunile politice şi militare (înarmarea de forţe aparent paramilitare, referendumuri, anexări politice), evoluţiile economice tind să rămână în urmă.

Statistici de la Chişinău

Sute de mii de moldoveni sunt la muncă în toată lumea, dar mai ales în Rusia şi în România. Aceştia trimit bani acasă, aşa cum şi românii din Occident o fac. Mai mult de un sfert din populaţia activă a Republicii Moldova lucrează peste hotare, iar aceştia asigurau 20 – 25% din PIB, potrivit diferitelor surse (inclusiv Economist Intelligence Unit citat de un document al Congresului SUA).

R. Moldova depinde şi de banii expaţilor, în vreme ce Transnistria ar depinde mult şi de veniturile crimei organizate.
Economia R. Moldova depinde tot mai puţin de pieţele fostei URSS.

Aproape jumătate din exporturile R. Moldova sunt îndreptate căte Uniunea Europeană (47,5% din 2,4 miliarde de dolari). Ţările fostei URSS (CIS) au avut parte de 38,5% din toal.România este a doua destinaţie a exporturuilor, după Rusia, cu 413 milioane de dolari (172%).  632 milioane de dolari (26,3%) vin dinspre Rusia).  

În top, urmează Italia, Ucraina, Turcia, Germania şi marea Britanie, unde se exportă de peste 100. de milioane de dolari.

Totalul exporturilor a crescut cu 11% anul trecut faţă de 2012. Statistica moldovenească face diferenţa între exporturi propriu zise şi „reexporturile de mărfuri”, în valoare de 781,7 mil. dolari SUA, care echivalează cu o cotă de 32,6% în total exporturi.

R. Moldova exportă mai ales produse alimentare (523 mil. USD), băuturi de 231 mil. USD, îmbrăcăminte şi accesorii de 261 mil. USD, seminţe şi fructe oleaginoase (166), mobilă de 106 mil. USD, maşini şi aparate electrice „şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic)” de 239 mil. dolari.

Principalele resurse naturale ale R Moldova sunt solul fertil şi rocile. Valoarea adăugată brută în agricultură, dar şi de „economia vânatului, silvicultura, piscicultura” contribuie cu 12% la PIB-ul de 73,3 miliarde de lei moldoveneşti (5,4 mld. dolari, 1 dolar = 13,43 lei moldoveneşti – MDL).

Industria contribuie cu 14%, Se mai construieşte câte ceva, iar restul sunt aporturile comerţului şi ale altor servicii.

Campioanele industriei prelucrătoare basarabene sunt producătorii de vin (2,3 mld. MDL), cei de produse din carne (2 mld. MLD), de lactate şi uleiuri (câte 1,7 mld. MDL), dintr-un total al „industriei prelucrătoare” de 27 de miliarde de lei moldoveneşti (MDL, 1 USD = 13,43 MDL).

Industria extractivă excelează în nisip, prundiş, pietriş, silex. Contează şi tutunul fermentat şi mai ales  industria textilă.

„În anul 2013 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 38.066,0 mil. lei (în preţuri curente)*. Indicele volumului producţiei industriale în raport cu anul 2012 a constituit 106,8%.

„Producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti şi gospodăriile populaţiei) în anul 2013, conform estimărilor preliminare, a însumat în preţuri curente 24.472 mil. lei, constituind 138,3%, în preţuri comparabile, faţă de anul 2012”, potrivit unui raport guvernamental.