EXCLUSIV Care e cifra pe care ministrul Finanțelor n-a zis-o: pensiile cresc cu 14%
Inițial, potrivit legislației muncii, pensia trebuia să crească cu 40% la 1 septembrie 2020. Însă acest procent a fost abandonat din momentul în care România a fost pusă subordonanțele militare de distanțare socială, iar situația bugetului s-a deteriorat rapid pe urma întreruperii mai multor tipuri de activități economice.
Citiți aici mesajele ministrului din conferința privind rectificarea bugetară.
Sursele guvernamentale au declarat pentru ECONOMICA.NET că ministrul ar fi lăsat procentul pentru sesiunea de întrebari din partea presei, care n-ar mai fi avut loc din cauza defecțiunii tehnice cauzate de folosirea aplicației de conferințe online Zoom.
Această cifră e mai mare decât cea anunțată anterior de ministrul Finanțelor. În dată de 3 iulie, el a declarat la postul de televiziune Realitatea Plus că singură majorare a pensiilor care poate fi operată de Guvern în acest an este de 10%, iar o creştere cu 40% ar însemna un dezastru pentru România în această perioadă de criză economică globală.
„Înţelegem foarte bine că există această problemă şi pentru pensionarii din România. Nu este doar un lucru populist ceea ce facem, această creştere de 10%, este şi o datorie morală. Dar acest 10% este ce se poate face acum. (…) 10% înseamnă anul viitor un punct procentual creştere a cheltuielilor bugetare, deci chiar şi 10% înseamnă foarte mult, iar 40% înseamnă România izolată în faţa investitorilor străini. Rămânem izolaţi. Şi înseamnă imediat o destabilizare a finanţelor publice în România. Este un cost mult prea mare, pe care nu putem să-l ducem. 40% (majorare a pensiilor n.r) era un risc major pentru stabilitatea economică într-o perioadă de creştere economică cu 4%. Într-o perioadă de criză economică globală, aşa ceva este dezastru pentru România”, a afirmat Florin Cîţu. Ministrul Finanţelor a susţinut că Guvernul va găsi o soluţie politică pentru a nu încălca legislaţia prin majorarea cu doar 10% a pensiilor de la 1 septembrie, în contextul în care legea prevede majorarea pensiilor cu 40%, iar PSD are majoritate în Parlament. „Aceasta o să fie o decizie politică, aşa cum am luat decizia şi pentru a proroga şi legea cu dublarea alocaţiilor. Vom găsi o soluţie. Mai greu a fost să găsim resursele pentru a creşte pensiile şi cu 10%, este un efort bugetar important într-un an în care avem nevoie de investiţii, într-un an în care avem nevoie de a creşte capacitatea de producţie a economiei, de a salva companii, de a salva locuri de muncă. În timp ce noi vorbim de această creştere a pensiilor, sunt zeci de mii, sute de mii de români care au fost în şomaj tehnic, un milion de oameni au fost în şomaj tehnic, şi acolo este un efort bugetar, pentru că am plătit pe de o parte şomajul tehnic, dar ca să îi ajutăm să se întoarcă la locul de muncă avem un program prin care plătim 41,5% din salariu”, a spus atunci Florin Cîţu.