Care este „Capitală verde a Europei” pentru 2013

Oraşul Nantes din vestul Franţei a obţinut joi titlul de 'Capitală verde a Europei' pentru anul 2013, care recompensează bunele practici în materie de mediu, a anunţat Comisia Europeană, informează AFP.
Economica.net - joi, 29 nov. 2012, 19:24
Care este

„Ţin să felicit Nantes pentru câştigarea titlului de ‘Capitala verde a Europei 2013’, care presupune o mare responsabilitate”, a precizat comisarul european pentru mediu, Janez Potocnik.

„Premiul recompensează bunele practici în materie de mediu, în special în domeniile privind contribuţia locală la transport durabil, la spaţii urbane verzi, la consumul de apă şi la lupta împotriva schimbărilor climatice la nivel mondial”, a remarcat comisarul.

Cinci oraşe au câştigat titlul de ”Capitala verde a Europei” de la instituirea acestui premiu în 2010. Stockholm a câştigat titlul inaugural, urmat de Hamburg în 2011 şi de Vitoria-Gasteiz (Spania) în 2012. Nantes va ceda acest titlu oraşului Copenhaga în 2014.

Administrat mult timp de actualul premier francez, socialistul Jean-Marc Ayrault, Nantes este situat la confluenţa râurilor Loara, Erdre şi Sevre, la 55 de km de coasta atlantică a Franţei.

Nantes este cel de-al şaselea mare oraş al Franţei metropolitane, cu o populaţie de circa 600.000 de locuitori şi o suprafaţă urbană de 534,9 km pătraţi.

Premiul a fost decernat în contextul în care statul francez este angajat într-o dispută privind un proiect controversat de aeroport la Notre-Dame-des-Landes, în apropiere de Nantes.

Proiectul, susţinut de Ayrault dar contestat de aliaţii săi ecologişti, ar urma să vadă lumina zilei în 2017, înlocuind actualul aeroport Nantes Atlantique. Costul său este evaluat la peste 550 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...