Care este cel mai bine plătit guvernator al unei bănci centrale din zona euro
În timp ce salariul anual pe 2015 al preşedintelui BCE se ridică la 386.000 de euro, belgianul Jan Smets a fost recompensat cu 480.000 de euro, de aproape şase ori mai mult decât ultimul clasat în topul celor mai bine plătiţi guvernatori ai băncilor centrale din zona euro, lituanianul Vitas Vasiliauskas.
Calculele Bloomberg mai arată că nu există o corelaţie directă între salariul guvernatorului şi mărimea economiei. Economia Germaniei este de aproape opt ori mai mare decât cea a Belgiei dar cu toate acestea Jan Smets a câştigat în 2015 cu 10% mai mult decât preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann. De asemenea, Ciprul, una din cele mai mici economii din zona euro, i-a acordat guvernatorului Băncii sale centrale un salariu mai mare decât cel plătit de Spania, a patra mare economie din zona euro. În plus, deşi Luxemburg este una din cele mai bogate ţări din zona euro în termeni de PIB pe cap de locuitor, guvernatorul Băncii centrale din Luxemburg, Gaston Reinesch, a primit în 2015 un salariu de 181.000 euro, mai mic decât cel de care au beneficiat omologii săi din Cipru, Grecia sau Slovacia.
Situaţia este similară în afara zonei euro. În timp ce guvernatorul Băncii Angliei câştigă 480.000 de lire sterline (599.000 de dolari) plus alocaţie pentru locuinţă, omologul său din SUA, Janet Yellen, a câştigat anul trecut 199.700 dolari, iar salariul anual al guvernatorului Băncii Naţionale a Elveţiei, Thomas Jordan, a fost de 876.500 de franci elveţieni (867.000 de dolari) la care se adaugă un permis anual de călătorie cu trenul.
Cu toate acestea, recompensele de care beneficiază guvernatorii băncilor centrale sunt mici în comparaţie cu cele ale directorilor de bănci comerciale. De exemplu, CEO-ul de la Deutsche Bank AG, John Cryan, a câştigat anul trecut 1,9 milioane de euro în timp ce omologul său de la BNP Paribas SA, Jean-Laurent Bonnafe, a primi tun pachet total de 3,5 milioane de euro.