Care este preţul de vânzare al celei mai mari bănci cu capital românesc
Potenţialul de variaţie, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a cotaţiilor Băncii Transilvania (simbol bursier TLV) este mult mai mare.
Preţurile minime pot coborî pănă spre 0,87 lei/acţiunie, dar pot urca şi până la 1,31 lei/ acţiune, potrivit analistului Andrei Rădulescu de la SSIF Broker Cluj Napoca. Estimarea a fost făcută în urma unei analize comparative, „pentru care am selectat companii din sectorul financiar-bancar european, respectiv din Austria, Polonia, Cehia şi Ungaria“, spune analistul clujean în raportul său.
Creşterea de 14% prevăzută pentru acţiunile TLV nu pare spectaculoasă ,dar este remarcabilă, pentru că „Banca Transilvania este supraevaluată din punctul de vedere al indicatorului PER (care face raportul dintre preţul unei acţiuni şi profitul companiei aferent unei acţiuni, n.r). Valoarea indicatorului, de 13,71 este superioară mediei companiilor analizate“, spune raportul SSIF Broker.
Scenariul analistului clujean se bazează ipoteza creşterea activelor totale într-un ritm mediu anual de 6,9%, plecând de la nivelul de 25,7 miliarde de lei cu care TLV a încheiat anul trecut.
Banca Transilvania este a treia cea mai mare din România şi din acest punct de vedere.
Acţiunile TLV se tranzacţionau azi la ora 11,15 la preţul de 1,03 lei, în creştere cu peste 1% faţă de ieri. Valoarea de piaţă a băncii (capitalizarea = numărul total de acţiuni emise x preţul pe acţiune= depăşeşete 1,8 miliarde de lei).
Cel mai mare acţionar al Băncii transilvania este Bank of Cyprus care are 9,7% din acţiunile TLV, urmată de SIF Moldova cu 5%.
AVERTISMENT
Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.