Care sunt cele mai importante modificări aduse de Codul Insolvenţei

• Un debitor va putea cere intrarea in insolvenţă doar dacă datoriile sale, de altă natură decât cele salariale, se cifrează la minimum 90.000 lei, în timp ce creditorii vor putea cere intrarea in insolvenţă a debitorului pentru o creanţă de 45.000 lei.
Toate procedurile, cu excepţia apelului, vor fi de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie debitorul si-a avut sediul cel putin un an anterior datei sesizarii instanţei. Se evită astfel ca debitorul să îşi aleagă instanţa în funcţie de anumite preferinţe, aşa-numitul shopping fori.

• Creditorii vor avea posibilitatea să solicite, pe baza unei ordonanţe prezidenţiale, dispunerea de măsuri vremelnice care să conducă la suspendarea acţiunilor de înstrăinare a unor bunuri din averea debitorului, respectiv inclusiv măsuri de conservare. Sunt remedii care permit creditorilor să blocheze activitatea frauduloasă a unui debitor în procedura insolvenţei.

De acest lucru poate beneficia inclusiv autoritatea fiscală, fie sub imperiul Codului de Procedură Fiscală, fie sub imperiul Legii Insolvenţei. Astfel apare încă un remediu adecvat de blocare a comportamentului fraudulos.

• Introducerea unui criteriu suplimentar privind votarea planului de reorganizare. Planul necesită întrunirea acordului pentru 50% din totalul valoric al masei credale. Codul publicat spre dezbatere propunea 30%.

Totuşi, pragul de 50% este excesiv pentru că va fi destul de greu de convins un creditor care, deşi va avea un tratament adecvat, nu va fi satisfăcut suficient în insolvenţă. Acest lucru va genera creşterea numărului de falimente pentru societăţi cu şanse reale de reorganizare.

• Calculul valorii totale a creanţelor cu drept de vot va fi stabilit în functie de etapa procedurală, însă se va ţine cont şi de stingerea creanţelor, în conformitate cu noile prevederi ale dispoziţiei legale (art. 49). Astfel vom avea un vot actual, corect, echilibrat. Mai mult decat atât, există posibilitatea ca, în măsura în care vor fi fost luate decizii care au denaturat cvorumul şi votul, prin introducerea sau eliminarea unor creanţe, uneori chiar frauduloase, să se reconvoace adunarea generala ţi să se decidă asupra chestiunii de pe ordinea de zi în conformitate cu valoarea reală a creanţei la momentul aprobării măsurii.
Aceasta dispoziţie legală va permite efectiv înlaturarea tuturor efectelor nefireşti ale creanţelor frauduloase, astfel încât dispoziţia răspunde necesităţii unei proceduri oneste şi echilibrate. Cu acest tratament, orice creditor, inclusiv Fiscul, va putea solicita reconvocarea adunării generale respectiv anularea tuturor actelor subsecvente deciziei care au la baza creanţe nefireşti.

• Standardizarea procedurii
Administratorul judiciar va depune un raport lunar cu un conţinut minimal, iar pentru perioada de observaţie, până la momentul intervenţiei organelor procedurale care decid asupra oportunităţii, acesta va putea apela la judecătorul sindic în vederea aprobarii cu celeritate a măsurilor pentru salvarea averii debitorului.

• Un an va fi durata maximă a planului de reorganizare în cazul societăţilor intrate în insolvenţă, cu posibilitate de prelungire cu înca un an.

Până în prezent durata era de trei ani sau chiar mai mult.
Va fi aproape imposibilă validarea măsurilor propuse în planul de reorganizare într-un termen atât de scurt. Pot exista planuri de reorganizare care să fie finalizate într-un an de zile, însă vorbim de cazuri atipice, destul de rar întâlnite, care presupun o pregătire prealabilă deschiderii procedurii.
Efectul nefiresc pe care îl vor genera planurile de reorganizare de maximum un an de zile va fi prelungirea nejustificată a perioadei de observaţie, cu contestaţii mai mult sau mai puţin întemeiate asupra creanţelor, cu contestaţii la raportul de evaluare în vederea stabilirii cuantumului creanţei garantate, respectiv tratamentul echitabil şi echilibrat în cadrul procedurii reorganizării versus faliment.

• Autoritatea Naţională pentru Administrare Fiscală va putea să treacă la executarea silită împotriva firmelor aflate în insolvenţă pentru a încasa datoriile curente din taxe, impozite şi contribuţii.
Din păcate, vor coexista două proceduri execuţionale, una concursuală (n. red. colectivă), insolvenţă, alta individuală.

Este firesc ca orice creanţă curentă să fie platită în perioada planului de reorganizare.

Fac parte din grupul celor care au sustinut ca acest lucru era posibil şi înainte de modificarea legii insolvenţei, pentru că planul de reorganizare nu este şi nu poate fi folosit ca o pârghie de exonerare de la răspunderea executarii obligaţiilor curente.

Referitor la acest aspect, într-o prelegere susţinută chiar în faţa unor practicieni, argumentul cel mai important a fost dat de către unul dintre participanţi care a arătat că nicio societate în reorganizare nu poate să fie un partener comercial credibil, dacă nu îşi respectă obligaţiile contractuale după data deschiderii procedurii (în perioada reorganizării).
În concluzie, este firesc ca debitorii în reorganizare să răspundă faţă de co-contractanţi pentru neîndeplinirea obligaţiilor curente sau neîndeplinirea obligaţiilor faţă de Fisc, însă procedura trebuie să rămână concursuală, pentru că nu pot fi derulate două proceduri concomitent, una concursuală şi alta unilaterală (a creanţelor fiscale).

Mai mult decat atât, şi în conformitate cu Noul Cod de Procedură Civilă, procedura de executare unilaterală va putea deveni o procedură relativ concursuală în cazul executarii silite, prin obligaţia executorului de a notifica ceilalţi creditori care au deja titlu contra debitorului, aceştia putând interveni în conformitate cu art. 689 Cod Procedură Civilă.
Ar fi fost indicat să se analizeze toate efectele posibile, pentru că o executare paralelă cu executarea concursuală este incompatibilă cu instituţia insolvenţei şi poate frauda interesele unor creditori, chiar garantaţi.

• Administratorul judiciar va fi numit temporar de către judecatorul sindic care, până la prima întâlnire a comitetului creditorilor, va trebui să şi urmărească activitatea administratorului.
Numirea administratorului provizoriu de către instanţă, aparent echilibrată, va putea conduce la efecte nefireşti.
Numirea aleatorie, fără a ţine cont de propunerea creditorilor, chiar şi a debitorului care îşi exercită drepturile cu bună-credinţă, propunere care este în concordanţă cu complexitatea procedurii, va conduce la neîndeplinirea obiectivelor deosebit de complexe aferente primei perioade de observaţie.

Cu titlu de exemplu – toţi creditorii trebuie notificaţi, toate declaraţiile de creanţă trebuie verificate, bunul trebuie inventariat, depuse primele rapoarte cu privire la starea debitorului şi cauzele insolventei, respectiv şansele acestuia de reorganizare. Dacă practicianul în insolvenţă nu are resursele şi logistica necesare, obiectivele ce trebuie îndeplinite în perioada aceasta de aproximativ şase saptamani nu vor fi atinse.
Propunerea adusă de consultanţi viza soluţionarea problemelor existente şi nu crearea altor impedimente în realizarea planului de reorganizare. Se pare că avem la acest moment un nou tratament care nu corespunde situaţiei de fapt şi care va genera alte probleme şi o altă nevoie de modificare a legii în viitorul apropiat.

• Pentru asigurarea siguranţei raporturilor dintre profesionişti, acţiunile mai mult sau mai puţin întemeiate cu privire la anularea actelor debitorului vor privi numai perioada de doi ani anterioară deschiderii procedurii, însă se va majora de la patru la sase luni perioada suspectă cu privire la plăţi, transferuri de proprietate, constituirea dreptului de preferinţă.

Din păcate, prevederile anterioare ale art. 154 indice 2, care limitau orice interdicţii, decăderi, existente în contracte sau în norme legale, exclusiv ca fiind incidente după trecerea la procedura falimentului, şi nu cauzate exclusiv de deschiderea procedurii insolvenţei, nu au fost preluate, deşi avem o menţiune expresă cu privire la menţinerea contractelor în conformitate cu art. 123, noua redactare.

Acest lucru poate cauza efecte negative cu privire la activitatea debitorului în reorganizare, limita şansele reale de reorganizare, duce la dispariţia unor locuri de muncă, a unor produse, diminua mediul concurenţial, poate încuraja preluările abuzive, agresive, toate aceste lucruri nefiind benefice mediului economic.