Care sunt contractele din care își lua Sorin Oprescu mita. Ce firme au cotizat la primar
O altă instituție percheziționată de DNA în acest dosar este și Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane. De altfel, potrivit referatului de arestare a edilului-șef, banii primiți de Oprescu în 2013 și 2014 proveneau din contractele încheiate de cele două instituții menționate mai sus. În perioada 2013-2015, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Administrația Cimitirelor au încheiat contracte cu o valoare totală de peste 17,7 milioane euro. Firmele care au încheiat constracte cu specificul menționat de procurori în rechizitoriu sunt SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL și DELTA PAPER SRL.
Primarul general, Sorin Oprescu, a fost prins în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce lua mită 25.000 euro. Au urmat percheziții la Primăria Capitalei, la reședinta edilului din Ciolpani, dar și la sediile a două instituții din subordinea Primăriei Capitalei, respectiv Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane. Citeşte mai mult pe B365.ro