Care sunt deosebirile între vaccinurile dezvoltate de Pfizer şi de Moderna?

Agenţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat săptămâna trecută vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi este pe punctul de a da aviz favorabil şi celui realizat de Moderna. Ambele vaccinuri au o structură similară, dar şi diferenţe notabile, relatează vineri EFE.
Economica.net - vin, 18 dec. 2020, 10:59
Care sunt deosebirile între vaccinurile dezvoltate de Pfizer şi de Moderna?

Conservare la rece

Principala diferenţă între cele două vaccinuri este conservarea la rece. Vaccinul Pfizer are nevoie de temperaturi de între -60 şi -80 de grade Celsius, fapt ce obligă la organizarea unui costisitor şi complex sistem de distribuire şi depozitare, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna necesită o temperatură de -20 de grade C şi depozitarea într-un congelator obişnuit.

În afara super-congelatoarelor, vaccinul de la Pfizer poate rezista 5 zile într-un frigider obişnut, în timp ce cel de la Moderna rezistă până la 30 de zile. Vaccinul este astfel mult mai manevrabil la nivel logistic, mai ales pentru ţările în dezvoltare.

Doze

Cele două vaccinuri se vor administra în câte două doze, însă cele de la Moderna sunt de 100 de micrograme şi trebuie administrate la o distanţă de 28 de zile, iar cele de la Pfizer sunt de 30 de micrograme şi necesită administrarea la o diferenţă de 21 de zile.

Eficacitate

Ambele vaccinuri au prezentat o eficacitate de aproape 95 %, mult mai mare decât se aştepta, însă cel de la Moderna a demonstrat capacitatea de a preveni cazurile grave de COVID-19, potrivit datelor publicate de FDA.

Structura

Ambele vaccinuri folosesc ARN mesager sau ARNm, care se introduce în celulele umane pentru ca propriul organism să poate produce proteine virale care servesc la generarea de anticorpi necesari corpului pentru a se apăra.

Totuşi, fiecare vaccin foloseşte propriul tip de acoperire lipidică (înveliş) pentru protejarea ARN mesager.

Vârsta

FDA a autorizat vaccinul dezvoltat de Pfizer pentru cei cu vârste de peste 16 ani, în timp ce cel dezvoltat de Moderna este destinat celor cu vârste de peste 18 ani.

Tipul companiei

În timp ce Pfizer este una dintre marile companii farmaceutice cu o vechime de 170 de ani, Moderna este o companie biotehnologică înfiinţată în urmă cu doar zece ani şi fără niciun produs pe piaţă.

Moderna, până de curând o companie emergentă, nu a prezentat până acum niciun vaccin în faţa FDA.

Susţinere financiară

Moderna a participat activ la Operaţiunea Warp Speed a guvernului Trump (un parteneriat public-privat iniţiat de guvernul SUA pentru a facilita şi accelera dezvoltarea, fabricarea şi distribuţia vaccinurilor COVID-19) şi a accesat 2,5 miliarde din fondurile federale pentru a cumpăra noi echipamente şi a-şi extinde instalaţiile.

În schimb, Pfizer nu a participat la această operaţiune publică, dar a încheiat un contract cu guvernul american privind achiziţionarea a 100 de milioane de doze de vaccin.

Te-ar mai putea interesa și
Corupție în Parlamentul European. Cinci persoane au fost inculpate în scandalul Huawei
Corupție în Parlamentul European. Cinci persoane au fost inculpate în scandalul Huawei
Cinci persoane au fost inculpate pentru corupţie activă sau spălare de bani, în cadrul anchetei din Belgia ce vizează compania chineză Huawei pentru suspiciuni de corupţie în Parlamentul......
Exporturile de vinuri albe din Germania au crescut în 2024, dar taxele anunțate de Trump ar putea afecta vânzările viitoare
Exporturile de vinuri albe din Germania au crescut în 2024, dar taxele anunțate de Trump ar putea afecta vânzările viitoare
O tendinţă globală de consum a vinurilor albe a majorat exporturile germane, dar taxele vamale ale administraţiei Trump ...
Corneliu Bodea, CRE: Consumul de energie care este acum în scădere în România va crește din cauza electrificării și a centrelor de date, investițiile trebuie să continue
Corneliu Bodea, CRE: Consumul de energie care este acum în scădere în România va crește din cauza electrificării și ...
Corneliu Bodea, fondator al grupului Adrem și președinte al Centrului Român al Energiei (CRE), spune că actuala tendință ...
După ce a cumpărat hotelul Becali din Venus, Energoutil Contact a mai cumpărat un hotel pe litoral
După ce a cumpărat hotelul Becali din Venus, Energoutil Contact a mai cumpărat un hotel pe litoral
Energoutil Contact SA a cumpărat un nou hotel pe litoralul românesc, după ce în 2023 a cumpărat hotelul Becali din Venus.