Care sunt directorii de la stat cu cele mai mari venituri

Economica.net
23 09. 2012
salariu_76660900

Dumitru Dina, director general al Nuclearelectrica, care produce prin cele două reactoare de la Cernavodă aproximativ 18% din energia electrică la nivel naţional, a încasat anul trecut de la SNN venituri din salarii de 205.904 de lei. Acesta este cel mai mare venit salarial primit anul trecut de un director de companie de stat, în urma unei analize ECONOMICA.NET realizată pe baza declaraţiilor de avere. Menţionăm că nu toţi directorii marilor companii de stat şi-au făcut publice declaraţiile de avere pe portalul integritate.eu.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul oficial al companiei, înainte de a fi numit ca director interimar al companiei, în decembrie 2011, Dina a ocupat începând cu 2010 funcţia de Director Direcţia Dezvoltare Strategie. SNN a terminat anul trecut cu afaceri de 1,588 miliarde lei (374,8 milioane euro), în creştere cu 4,9%, şi un profit net de 95 milioane lei (22,4 milioane euro), de aproape şase ori peste câştigul din 2010.

Spre deosebire de alţi actuali directori de companii deţinute de stat, Dina nu a înregistrat venituri şi din alte activităţi, potrivit declaraţiei sale de avere.

Cel mai mare al doilea venit salarial i-a revenit anul trecut actualului director general de la Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz Mediaş, Ioan Rusu. Acesta a încasat anul trecut de la compania naţională, unde ocupa funcţia de director general adjunct, un venit salarial de 183.525 de lei, la care s-au adăugat 60.160 de lei din dividende. Transgaz a înregistrat în primele şase luni ale acestui an o cifră de afaceri de 718,27 milioane de lei, în creştere uşoara cu circa 0,79% faţă de perioada similară a anului trecut.

Codrin Cindrea, directorul general la SNGN Romgaz, a încasat anul trecut în urma unui contract individual de muncă cu producătorul de gaze, 193.647 de lei. De asemenea, Cindrea a primit 4.892  lei de la Cinsiliul Local Mediaş şi 4.242 lei de la Şcoala Naţională de Gaz Mediaş.

Drăgoi Nicolae, directorul de la Compania Naţională a Huilei, a primit anul trecut în calitate de director Em Paroşeni venituri salariale de 65.779 lei, în vreme ce Constantin Roibu, directorul Oltchim, a beneficiat de un salariu plus îndemnizaţie ca membru al Consiliului de Administraţie Oltchim în valoare de 56.037 de lei. În conturile lui Roibu au mai intrat anul trecut 22.284 de lei pentru activităţile ca membru în CA al Protectchim SRL şi 22.250 ca membru în CA la Designro.

Constantin Zaharia, actualul director general al CFR Marfă, a încasat venituri din pensii în valoare de 31.012 lei, iar Adrian Roşeanu, actualul director general de la CFR Călători, a primit anul trecut de la Editura de Transport şi Logistica SRL la care lucra atunci, un salariu de bază de 11.676. Roşeanu a mai încasat 127.120 lei din închirierea unui imobil către Editura de Transport şi alţi 58.940 de lei din închirierea unei clădiri către Club Feroviar SRL, societate de la care a încasat şi suma de 65.652 de lei din reglare de TVA. Roşeanu este astfel cel mai înstărit director de companie de stat, luând în calcul încasările totale de anul trecut ce se ridică la 263.388 lei.