Privatizarea Poștei, prioritatea noului ministru de la Comunicații

Extinderea Internetului de bandă largă în toate zonele neacoperite de operatori până în 2015, dezvoltarea portalului de plată online a taxelor şi impozitelor şi privatizarea Poştei Române în acest an sunt principalele priorităţi ale mandatului lui Răzvan Mustea, noul ministru al Comunicaţiilor.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 13:13

„Vreau să duc în casa fiecărui de român Internetul de bandă largă, prin derularea proiectului RO-NET de peste 80 milioane de euro, cu fonduri europene, care prevede acoperirea celor 3.650 de zone aşa-zise albe până la finele anului 2015. De asemenea, vom continua să dezvoltăm portalul de plată online a taxelor şi impozitelor, ghiseul.ro, precum şi privatizarea Poştei Române prin majorare de capital social până în iunie 2012, aşa cum s-a stabilit în urma discuţiilor cu FMI”, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea, la preluarea ministerului.

El a adăugat că vor fi derulate şi continuate proiectele IT&C finanţate din fonduri europene şi va fi consolidat sistemul electronic de achiziţii publice (www.e-licitatie.ro) şi Punctul Unic de Contact (PUC).

„De asemenea, din punct de vedere legislativ, voi susţine realizarea interoperabilităţii sistemelor IT din instituţiile publice şi voi continua proiectului «Economia bazată pe cunoaştere», prin care au fost dotate IT&C şi conectate la Internet un număr de 254 de comunităţi locale”, a spus Mustea.

El a adăugat că asigurarea securităţii în mediul virtual este alt obiectiv strategic al Ministerului Comunicaţiilor şi se va urmări, împreună cu Centrul national de răspuns la incidente de securitate cibernetică (CERT-RO) reducerea incidentelor în spaţiul online.

„La final, îmi doresc ca Ministerul Comunicaţiilor să contribuie la uşurarea vieţii românilor prin folosirea pe o scară cât mai largă a avantajelor pe care le oferă tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor”, a încheiat Mustea.

Prezent la eveniment, premierul Răzvan Mihai Ungureanu a mulţumit fostului ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme şi a afirmat că Mustea, cel mai tânăr membru al cabinetului (33 de ani), va înţelege foarte bine domeniul IT&C.

„Sunt convins că vom colabora bine, nici nu se pune problema că nu ar fi aşa, sper ca eu să ţin pasul cu tine şi să nu gâfâi în urma energiei tale. Mulţumesc mult domnului Vreme, care a izbutit să facă din acest minister o piesă centrală a Guvernului Emil Boc. Dragul meu, să te ţină Dumnezeu sănătos, că energie ai destulă”, i-a transmis Ungureanu noului ministru.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri, în majoritate, pentru demiterea preşedintelui interimar Han Duck-soo, acuzându-l că a "participat activ la insurecţie" după încercarea eşuată a......
A doua companie aeriană care renunță la Brașov: FlyLili suspendă zborurile din 10 ianuarie. Motivul: număr scăzut de pasageri
A doua companie aeriană care renunță la Brașov: FlyLili suspendă zborurile din 10 ianuarie. Motivul: număr scăzut ...
Compania aeriană FlyLili a anunțat că din 10 ianuarie va suspenda temporar toate zborurile de pe aeroportul din Brașov.
Forțele ucrainiene ar fi capturat un soldat nord-coreean rănit
Forțele ucrainiene ar fi capturat un soldat nord-coreean rănit
Forțele ucrainene au capturat un soldat nord-coreean rănit care a fost trimis să sprijine războiul Rusiei, a confirmat ...
Premierul Republicii Moldova cere firmelor să mute activitatea în timpul nopții, pentru a reduce consumul de energie în orele de vârf
Premierul Republicii Moldova cere firmelor să mute activitatea în timpul nopții, pentru a reduce consumul de energie în ...
Guvernul Republicii Moldova, țară care este deja în stare de urgență energetică, și care ar putea avea probleme și ...