Care va fi viitorul sistemului solar? Cercetătorii au aflat câteva indicii

Ce va deveni sistemul solar peste cinci miliarde de ani, când Soarele va îmbătrâni? Un sistem planetar descoperit la o distanţă de 3.900 de ani-lumină, în jurul unei stele care a depăşit stadiul de "gigantă roşie", oferă o serie de indicii, potrivit unui studiu publicat miercuri.
Economica.net - joi, 22 dec. 2011, 15:14

Spre sfârşitul vieţii sale, Soarele va deveni şi el o gigantă roşie, urmând să crească şi să „înghită” în interiorul său planetele apropiate: Mercur, Venus, Terra şi poate chiar şi Marte. Ce va rămâne după aceea din Sistemul solar?

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă, coordonată de Stéphane Charpinet de la Universitatea din Toulouse, a descoperit la o distanţă de 3.900 de ani-lumină (1 an-lumină = 9.460 miliarde de kilometri) două planete mici, pe orbita unei foste gigante roşii, mult mai fierbinte (27.000°C la suprafaţă) decât Soarele (5.500°C).

Deşi în prezent se află foarte aproape de steaua lor, aceste planete – denumite KOI 55.01 şi KOI 55.02 – au „plonjat probabil foarte adânc în învelişul gazos al stelei şi, în ciuda temperaturii extreme, au supravieţuit totuşi”, explică Gilles Fontaines, de la Universitatea din Montreal, coautor al acestui studiu, publicat în revista ştiinţifică Nature.

Temperatura la suprafeţele lor atinge între 8.000°C şi 9.000°C pe timpul zilei şi între 1.600°C şi 1.800°C pe timpul nopţii. Astronomii s-au declarat surprinşi de faptul că cele două planete au putut să supravieţuiască într-un astfel de „infern”.

„Aceste planete sunt cele mai mici, cele mai fierbinţi, cele mai apropiate de steaua lor şi cele mai rapide care au fost observate până acum”, a declarat profesorul Fontaine. Ele au nevoie de doar câteva ore (cinci ore, respectiv opt ore) pentru a efectua o rotaţie completă în jurul stelei lor.

„Aspectul cel mai interesant al descoperirii noastre este faptul că, pentru prima dată, am demonstrat că planetele pot avea un anumit efect asupra evoluţiei stelei lor”, a adăugat Fontaine. Scufundându-se în centrul gigantei roşii, ele ar fi cauzat dispariţia învelişului gazos al stelei.

Lipsită astfel de o bună parte din masa ei de origine, steaua n-ar mai fi decât o umbră a ei însăşi: un nucleu de heliu în fuziune, înconjurat de un strat subţire de hidrogen.

Cele două planete descoperite sunt probabil rămăşiţele unor foste planete mari, precum Jupiter, ale căror învelişuri gazoase foarte voluminoase s-au evaporat atunci când s-au apropiat de steaua lor.

„Dacă o planetă mică precum Terra ar petrece un miliard de ani într-un astfel de mediu, s-ar evapora. Doar planetele cu mase mult mai mari, precum Jupiter sau Saturn, ar putea să supravieţuiască”, a explicat Elizabeth Green, de la Universitatea Arizona din Statele Unite, care a luat parte la acest studiu.

Descoperirea a reprezentat o mare surpriză pentru astronomii care studiau pulsaţiile emise de acea stea, întrucât ei nu şi-au imaginat niciodată că vor descoperi o exoplanetă în apropiere.

Te-ar mai putea interesa și
Partidul Conservator din Marea Britanie are un nou șef. Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sămbătâ în locul lui Rishi Sunak
Partidul Conservator din Marea Britanie are un nou șef. Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sămbătâ în locul lui Rishi ...
Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sâmbătă lidera Partidului Conservator din Marea Britanie. Badenoch, care a deţinut în trecut funcţia de secretar pentru afaceri, a fost declarată......
Update: Reacția lui Grindeanu. Explozie pe șantierul autostrăzii A7, în județul Prahova. O persoană a murit
Update: Reacția lui Grindeanu. Explozie pe șantierul autostrăzii A7, în județul Prahova. O persoană a murit
Update: Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a reacționat pe pagina sa de Facebook cu privire la incidentul de pe unul ...
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a ...
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...