Carlos Ghosn a demisionat din funcţia de preşedinte director general al Renault
„Carlos Ghosn tocmai a demisionat noaptea trecută”, a declarta Le Maire.
O reuniune a Consiliului de Administraţie al Renault este programată să aibă loc la ora locală 10:00 (09:00 GMT) la sediul companiei de la Boulogne-Billancourt, în apropiere de Paris.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că postul de preşedinte director general deţinut în prezent de Ghosn la Renault ar urma să fie scindat în două: pe de o parte, postul de director general executiv va fi preluat de Thierry Bolloré, actualul număr doi de la Renault, în timp ce Jean-Dominique Senard, actualul preşedinte al Michelin, va prelua postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al producătorului auto francez.
Renault a confirmat că această reuniune va avea loc, dar nu a dorit să comenteze informaţiile care circulă în presă referitoare la persoanele care îl vor înlocui pe Carlos Ghosn.
Acesta a fost arestat în Japonia pe 19 noiembrie 2018, fiind bănuit de o serie de nereguli financiare în calitate de preşedinte al constructorului auto japonez Nissan, partenerul Renault. Tribunalul din Tokyo a respins, marţi, o nouă cerere de eliberare pe cauţiune depusă de Carlos Ghosn. Această decizie creşte posibilitatea ca Ghosn să rămână în arest până la proces şi pune noi presiuni asupra Renault pentru a-l înlocui.
Preşedintele Michelin ar fi „un excelent preşedinte” al Renault, iar rolul său va fi să consolideze alianţa cu Nissan şi Mitsubishi, a apreciat marţi Bruno Le Maire.
Acesta a adăugat că statul francez, cel mai mare acţionar de la Renault, controlând 15% din capital şi aproape 22% din drepturile de vot, pledează pentru separarea postului de director general de cel de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
„Preşedintele se ocupă de strategia pe termen lung, directorul general este responsabil de operaţiunile de zi cu zi ale companiei”, a precizat Bruno Le Maire.
Thierry Bolloré, adjunctul lui Carlos Ghosn începând din 2018, ocupă încă din luna noiembrie postul de director general interimar la Renault. În vârstă de 55 de ani şi puţin cunoscut de publicul larg, Bolloré este un bun cunoscător al Asiei şi Japoniei, iar numirea sa în postul de CEO va asigura continuitatea grupului Renault, o companie la care lucrează din 2012, când a venit de la producătorul de componente auto Faurecia.
Noua conducere de la Renault va avea misiunea delicată de a relansa alianţa Renault-Nissan, crucială pentru ambii parteneri. Însă nu se pune problema, cel puţin pentru moment, să modifice structura alianţei bazată pe participaţii încrucişate şi condusă de o societate înregistrată în Olanda, RNBV, a cărei preşedinţie revine de drept unui manager de la Renault.
O veste bună este faptul că, după 14 ani la vârful Renault, Carlos Ghosn va lăsa compania într-o situaţie fianciară bună, în condiţiile în care, sub conducerea sa, vânzările mondiale ale grupului au crescut cu peste 50%, până la aproape patru milioane de vehicule prin dezvoltarea pe segmentul low-cost, graţie mărcilor Dacia şi Lada.