Carlos Ghosn pleacă de la Nissan după 16 ani, pentru a se concentra pe alianţa cu Renault şi Mitsubishi

Economica.net
23 02. 2017
carlos_ghosn_63726100

Ghosn cedează de la 1 aprilie conducerea către Hiroto Saikawa, care lucrează la Nissan de 40 de ani, şi astfel încheie ani de speculaţii privind momentul în care va renunţa la funcţia de director general, pe fondul temerilor investitorilor privind evoluţia celui de-al doilea producător auto din Japonia.

Supranumit ‘cost killer’ (ucigaşul de costuri) când a început activitatea la Renault, Ghosn şi-a consolidat reputaţia orchestrând revenirea Nissan după ani de pierderi şi de creştere a datoriilor. El a devenit un erou în Japonia şi unul din cei mai apreciaţi directori generali din industria auto.

Ghosn, în vârstă de 62 de ani, va continua să fie preşedintele Nissan, o poziţie pe care o deţine la Renault şi la Mitsubishi.

Nissan este cel mai puternic producător auto din alianţă, depăşind mulţi ani Renault în privinţa profiturilor şi a numărului de vehicule vândute, în timp ce Mitsubishi încă are nevoie de o revizie generală după scandalul de anul trecut.

Strategia ambiţioasă de preluări a lui Ghosn a dus la extinderea alianţei. Sub supervizarea sa, alianţa Nissan-Renault a preluat cel mai mare producător auto din Rusia, AvtoVAZ. În octombrie, Nissan, a preluat oficial o participaţie de 34% la Mitsubishi Motors, pentru 237 de miliarde de yeni (2,3 miliarde de dolari), într-o încercare de redresare a companiei auto nipone.

Mitsubishi Motors, al şaselea mare producător auto nipon, se confruntă cu dificultăţi financiare, după ce a recunoscut în aprilie că a exagerat economiile de combustibil pentru patru modele de automobile vândute pe piaţa japoneză şi, de asemenea, că a utilizat metode de testare care nu respectă standardele japoneze începând din anul 1991.

Alianţa dintre Renault-Nissan-Mitsubishi va crea al patrulea producător auto din lume, după Toyota, Volkswagen AG şi General Motors. Alianţa lărgită va avea 300.000 de angajaţi în diverse părţi ale lumii, din România până în Mexic şi China.

Cele două companii au anunţat că-şi vor menţine identităţi, branduri şi reţele de dealeri separate, dar Nissan va numi patru noi membri în Consiliul de Administraţie al Mitsubishi.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.