Carlos Ghosn va fi reconfirmat în funcţia de CEO al Renault – presă

Economica.net
02 02. 2018
carlos_ghosn_63726100

Actualul mandat al lui Carlos Ghosn, în vârstă de 63 de ani, se încheie în data de 15 iunie. În cursul unei audieri în Parlamentul francez care a avut loc luna trecută, Ghosn a declarat că rolul său viitor în cadrul alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi trebuie stabilit de acţionarii alianţei.

‘Potrivit surselor, administratorii şi principalii acţionari de la Renault, în primul rând statul francez, vor propune ca mandatul lui Carlos Ghosn să fie reînnoit. Toţi s-au înţeles asupra unei foi de drum care are o singură prioritate: perpetuarea alianţei’, scrie Le Figaro.

De asemenea, Le Figaro susţine că acţionarii Renault intenţionează să numească un nou director operaţional, care va fi subordonat direct lui Ghosn, şi care va fi selectat din interiorul companiei. ‘Potrivit informaţiilor noastre, noul director operaţional va fi un francez, mai tânăr cu 10 ani decât Carlos Ghosn, care dispune de o experienţă în industria auto şi cunoaşte suficient de bine cum funcţionează alianţa pentru a fi credibil în interiorul alianţei’, susţine Le Figaro.

Pe lângă funcţia de preşedinte director general al Renault, Ghosn este şi preşedinte la Mitsubishi şi la Nissan.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. De asemenea, în 2016, Nissan a preluat un pachet de control la Mitsubishi cu suma de 2,3 miliarde de dolari.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.