Carmen Dan spune că Jandarmeria Română ar putea completa deficitul de poliţişti din domeniul ordinii publice
„Pe termen scurt, pentru a evita situaţii similare celei de la Suceava, vom inventaria toate resursele pe care Jandarmeria le poate pune la dispoziţie pentru a completa deficitul de poliţişti din domeniul ordinii publice”, a declarat ministrul de Interne, citată de News.ro.
Ea a spus că nici Jandarmeria „nu stă mai bine”, însă până când va fi acoperit deficitul de personal trebuie gestionate corect resursele aşa cum sunt ele în prezent.
„Pregătim o evaluare completă în ceea ce priveşte priorităţile financiare şi logistice, inclusiv care ţin de echipamentul de protecţie al poliţiştilor şi această analiză o voi prezenta inclusiv premierului”, a adăugat ministrul.
Carmen Dan a precizat că Bucureştiul este una dintre zonele cu cel mai mare deficit, fiind libere aproximativ 1.700 de posturi, însă în perioada următoare se are în vedere acoperirea unei părţi din deficit.
„Este important să identificăm zonele în care prezenţa poliţiştilor trebuie să fie mai pregnantă şi zonele cu risc ridicat în ceea ce priveşte infracţionalitatea. După ce sunt identificate la nivelul Bucureştiului aceste zone şi este întărită activitatea de patrulare, cu o formulă în care în colaborare şi cu Jandarmeria, vom avea patrule de câte patru angajaţi”, a spus Carmen Dan.
Poliţistul Sorin Vezeteu, în vârstă de 38 de ani, a fost ucis în Gara Burdujeni din Suceava, joi seară, fiind înjunghiat cu zeci de lovituri de cuţit de un tânăr de 23 de ani.
Agresorul a fost arestat preventiv vineri după-amiază, după ce, în aceeaşi zi, fusese reţinut de către procurori. În timpul audierii, agresorul şi-a recunoscut fapta, însă a spus că nu o regretă.
Poliţistul a fost înmormântat, duminică, cu onoruri militare, iar la funeralii a participat şi ministrul de Interne, Carmen Dan, care a convocat o întâlnire cu sindicatele din poliţie, pentru a discuta despre problemele acestora.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliţie Sorin Vezeteu cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”.