Caroli Foods Group, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața mezelurilor, și-a crescut de șapte ori pierderile. CEO: „Nu am putut să ducem către consumator toate creșterile de prețuri ale materiei prime”

11 06. 2024
Roxana Manolescu_CEO Caroli Foods Group

Producătorul de mezeluri Caroli Foods Group, care deține la Pitești o fabrică de procesare cu o capacitatea anuală de peste 40.000 de tone, a raportat pentru anul trecut cea mai mare pierdere netă din ultimii 16 ani, ajungând la un minus de 24,4 milioane de lei, de șapte ori mai mare față de anul anterior, pe fondul scumpirii materiilor prime și a unui consum redus. Cifra de afaceri a companiei a crescut cu peste 6%, până la 580,8 milioane de lei. De asemenea, compania care produce pentru România și 12 piețe europene, printre care Spania, Franța, Germania sau Marea Britanie, este în faza în care își crește operațiunile în producție și logistică motiv pentru care recrutează pentru aceste arii în zona Pitești, județul Argeș.

Producătorul are acum  aproximativ 1.400 de angajați în 13 locații la nivel național (sediu central București, fabrică Pitești, depozite de logistică și birouri), dintre care 700 își desfășoară activitatea în fabrica și birourile din Pitești.

„La nivel de cifră de afaceri, în 2023 am înregistrat un progres de peste 6% comparativ cu 2022 și trebuie să privim acest rezultat prin prisma provocărilor considerabile și a gradului mare de impredictibilitate care au afectat mediul de afaceri din România. Dacă ne uităm în urmă, în 2023 am avut o rată a inflației la cel mai înalt nivel, de 10%, care a afectat piața și bugetul consumatorilor, coșul de cumpărături devenind mai mic. În plus, prețul cărnii de porc, materia primă esențială pentru industria noastră, a fost mai mare cu 20%. Acestea reprezintă doar două dintre provocările majore ale anului trecut, fără a le mai menționa pe cele fiscale, geopolitice etc. În fața acestei realități, în 2023 am fost preocupați să avem un echilibru între prețul pe care consumatorul a fost dispus să îl plătească și presiunea unei inflații foarte ridicate și persistente, fără a compromite standardele de calitate ale produselor noastre.

Pentru că nu am putut să ducem către consumator toate creșterile de prețuri ale materiei prime, acest fapt a afectat marja de profit în 2023″, a explicat, pentru Economica, Roxana Manolescu, CEO Caroli Foods Group.

Potrivit acesteia, și 2024 este un an „marcat de impredictibilitate și de fluctuații economice” însă estimează că vor exista „semne timide de revenire a pieței”, urmare a adaptabilității mediului de business și a consumatorilor.

Spre exemplu, legat de flexibilitate, compania și-a diversificat gramajele pentru a avea oferte pentru mai multe necesități.

Începând cu luna mai, consumatorii găsesc în magazine cârnații cabanos și în format Maxi de 450 g, ei având posibilitatea să achiziționeze acest produs și în format de 270 g, dar și în varianta vrac, la vitrina asistată.

În 2024, focusul nostru principal va fi în continuare păstrarea unui echilibru între prețul pe care consumatorul poate să îl plătească și provocarea persistentă a inflației. România contină să aibă cea mai mare rată anuală a inflației din Uniunea Europeană și angajamentul nostru este de a ne asigura că produsele noastre rămân accesibile în timp ce navigăm în acest peisaj economic provocator.

Direcțiile noastre cheie vor include continuarea optimizării lanțului nostru de aprovizionare și a ofertei către consumatori, cu scopul eficientizării și adaptării, astfel încât să rămânem în continuare relevanți. (…) În raport cu dinamica costurilor din piață (materie primă, combustibil etc.), suntem preocupați să optimizăm lanțul de aprovizionare și procesele de lucru, să eficientizăm producția prin investiții în tehnologie și să prioritizăm gestionarea atentă a riscurilor. Suntem atenți în mod permanent la provocările venite din toate direcțiile (economice, geopolitice, legislative etc.), pentru a putea să ne adaptăm rapid și a găsi cele mai bune soluții cu care să ne consolidăm poziția în top producători de produse de carne procesată, pentru a continua să avem și să dezvoltăm o bună colaborare cu partenerii noștri, care se confruntă cu aceleași provocări, dar și pentru a avea angajați motivați.

Principalul obiectiv de business pentru Caroli Foods Group constă în menținerea portofoliului de branduri puternice, ceea ce ne determină să găsim cele mai potrivite soluții de control al costurilor pentru a rămâne competitivi”, mai spune managerul.

 

Investiiții în produse, digitalizare și automatizare

Cât despre investiții, acestea vor fi redirecționate către noi produse (gama de produse feliate, ready meals, Sissi) digitalizare și automatizare ale proceselor în producție și logistică, o direcție pe care compania a avut-o și în 2023.

Compania nu a menționat însă ce buget de investiții are pentru 2024.

„Există o tendința de creștere pe acest segment  al produselor feliate ce va fi vizibilă și în 2024, în 2023 înregistrând o creștere atât în volum, cât și în valoare. Consumatorii preferă acest gen de produse deoarece astfel pot menține un coș de cumpărături echilibrat, dar și diversificat. De asemenea, analizăm extinderea gamei de produse de sub brandul Sissi și vom continua să investim în gama de produse ready meals din portofoliul brandurilor Maestro și Caroli”.