Carpatica Asig: Declin de 30% a primelor în 2011. Compania mizează pe o creştere de 25% anul acesta

Carpatica Asig şi-a propus pentru anul în curs o creştere a primelor brute subscrise de 25%, după ce indicatorul a scăzut anul trecut cu circa 30% şi a ajuns astfel, potrivit datelor UNSAR, la 201,5 milioane lei.
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 11:29

Scăderea de anul trecut a fost de aproximativ 30%, pe fondul declinului pieţei asigurărilor generale, în special pe segmentul asigurărilor auto, cea mai importantă parte a portofoliului Carpatica Asig, arată compania, într-un comunicat.

Asigurătorul nu precizează valoarea primelor. Conform Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) primele de anul trecut au totalizat 201,5 milioane lei, în scădere de la 297,5 milioane lei în 2010.

În primele două luni ale anului în curs Carpatica Asig a înregistrat o creştere a volumului de prime brute subscrise de 52%, ajungând la nivelul din 2010, anul cu cele mai bune rezultate pentru companie, se precizează în comunicat. Astfel, primele au crescut de la 26,45 milioane lei în ianuarie-februarie 2011 la 40,29 milioane lei.

Obiectivele pentru 2012 vizează echilibrarea structurii portofoliului de produse prin creşterea numărului de poliţe de asigurări corporate, în special pentru IMM-uri.

„Obiectivele noastre de creştere sunt realizabile prin implementarea unei strategii solide de dezvoltare a produselor non-auto (asigurările de locuinţă şi cele de răspundere civilă), a produselor destinate IMM-urilor (asigurarea producţiei, asigurările comerciale şi cele de servicii) şi intrarea pe segmentul asigurărilor corporate cu produse competitive. 2012 este şi anul în care intenţionăm extinderea activităţii în străinatate, un obiectiv pe care îl analizam de câţiva ani”, a declarat directorul general al Carpatica Asig, Mariana Flucuş.

Carpatica Asig face parte din grupul Atlassib Sibiu, deţinut de omul de afaceri Ilie Carabulea.

Compania are la nivel naţional peste 90 de unităţi, colaborează cu peste peste 5.000 de intermediari şi practică doar asigurări generale (non-viaţă).

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...