Carrefour a cumpărat Billa. Preţul: aproape 100 de milioane de euro

Carrefour a semnat în noaptea de luni spre marţi la București achiziția Billa România în cadrul unei tranzacţii de aproximativ 96 – 97 mil. euro, informează publicaţia mirsanu.ro. Francezii devin cel mai mare operator de supermarketuri din România.
Economica.net - mar, 22 dec. 2015, 05:46
Carrefour a cumpărat Billa. Preţul: aproape 100 de milioane de euro

Francezii lucrează în dosar cu bancherii de la SocGen, consultanţii de la EY şi avocaţii de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii, iar vânzătorul are în echipă pe consultanţii Deloitte şi firmele de avocatură Schoenherr şi Pachiu & Asociaţii.

Potrivit surselor citate, preţul pe care francezii au agreat să-l plătească în numerar se ridică la aproximativ 96 – 97 mil. euro. Carrefour preia 100% din acţiunile Billa România, compania care gestionează afacerea de retail, respectiv 100% din acţiunile Billa Invest Construct, firma prin care sunt deţinute active imobiliare, terenuri pe care au fost ridicate magazinele din reţea.

Repartizate pe întreg teritoriul României, cele 86 de supermarketuri Billa România reprezintă o suprafaţă de vânzare totală de 83.000 de metri pătraţi. Carrefour devine primul operator de supermarketuri din România, după această achiziţie, conform oficialilor francezi.

Realizarea acestei operaţiuni rămâne supusă aprobării de către Consiliul Concurenţei.

Carrefour are peste 380.000 de angajaţi la nivel mondial. Prezent în 35 de ţări cu peste 12.000 de magazine, grupul a realizat o cifra de afaceri de 100,5 miliarde de euro în 2014.

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. În România, înainte de preluarea magazinelor Billa, Grupul Carrefour număra 189 de magazine dintre care 29 hipermarketuri ‘Carrefour’, 106 supermarketuri ‘Market’, 43 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’ și un magazin de comerț online.

Billa România avea 3.474 angajaţi la 1 ianuarie 2015, fiind al optulea retailer alimentar, dupa numărul de salariaţi.  Anul trecut, Billa România, societatea care operează cele 86 de supermarketuri cu acelaşi nume, a raportat o cifră de afaceri netă în valoare de 1,4 miliarde de lei şi un profit net de 2,3 milioane de lei. Faţă de anul anterior, afacerile Billa au fost pe creştere, cu un plus de 4% a cifrei de afaceri.

“REWE Group se va concentra în viitor pe dezvoltarea business-ului de discount  în Romania  cu  PENNY,”  a explicat domnul Frank Hensel, CEO REWE International AG și Reprezentant General al REWE Group. “Prin  concentrarea pe business-ul de discount,  REWE Group poate dezvolta în mod ideal strategia de creștere în România.” În primele nouă luni ale anului 2015, vânzările  PENNY în România au crescut cu aproximativ 14 procente, a anunát REWE printr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, un acord de confidențialitate a fost încheiat cu privire la detaliile contractului de cumpărare. Preluarea va avea loc sub forma unui acord de preluare acțiuni și este supusă aprobării autorităților competente din domeniul concurenței, 

 În ceea ce priveşte business-ul Carrefour, acesta este compus din activitatea realizată prin lanţul de hipermarketuri, operat de către societatea Carrefour SA, cu afaceri în valoare de 4,5 miliarde de lei, în timp ce divizia de supermarketuri (Artima) a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 889,6milioane de lei şi pierderi nete de 2,7 milioane de lei.

Urmare a acestei tranzacţii, francezii de la Carrefour vor ajunge la un business  de 2,3 miliarde de lei numai din activitatea din supermarketuri. Francezii nu vor depăşi însă din punct de vedere al cifrei de afaceri concurentul principal, Delhaize Group, care operează aproximativ 210 unităţi Mega Image. În 2014, Mega Image SRL (Mega Image şi Shop & Go) a raportat o cifră de afaceri de peste 2,8 miliarde de lei.

În ceea ce priveşte numărul de magazine tip supermarketuri, Mega Image operează aproximativ 210 unităţi în timp ce Carrefour va avea după includerea unităţilor Billa 192 de magazine (Carrefour Market şi Billa)

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...