Carrefour a vândut pachetul majoritar deţinut la divizia din Indonezia, pentru 525 mil. euro
Tranzacţia este parte a strategiei Carrefour de a se axa pe activităţile de bază şi a-şi aloca resursele pe ţările mature unde ocupă poziţii puternice precum şi pe pieţele emergente, transmite Reuters.
CT Corp, un conglomerat cu activităţi bancare şi media, a anunţat în iulie că negociază restul participaţiei de 60% pe care nu o deţinea la reţeaua Carrefour Indonezia, care are aproximativ 83 de magazine, scrie Agerpres.
Tranzacţia ar urma să se finalizeze în ianuarie 2013, fiind necesară aprobarea autorităţilor din Indonezia.
Luna trecută, Carrefour, cel mai mare retailer din Europa, a anunţat vânzarea operaţiunilor sale din Malayezia către grupul japonez Aeon pentru 250 milioane de euro. La începutul lunii octombrie, Carrefour şi-a vândut şi operaţiunile din Columbia pentru două miliarde de euro, după ce în luna iunie, Carrefour s-a retras de pe piaţa din Grecia, iar în luna august a anunţat că îşi vinde magazinele din Singapore.
Noul director general de la Carrefour, Georges Plassat, numit în luna ianuarie a acestui an, a estimat că are nevoie de trei ani pentru a redresa grupul, priorităţile sale fiind reducerea gradului de îndatorare şi reducerea cheltuielilor generale. Plassat a evocat deja în ultimele luni posibilitatea ‘reajustării’ operaţiunilor din Polonia şi o analiză strategică a activelor din Turcia şi Indonezia.
Vânzările Carrefour au crescut în trimestrul trei din 2012 cu 2,1%, la 22,6 miliarde de euro (29 miliarde de dolari), peste estimările analiştilor, pe fondul îmbunătăţirii pieţei din Franţa. Vânzările companiei franceze au crescut cu 0,2% în perioada iulie-septembrie 2012, excluzând fluctuaţiile de curs valutar şi combustibilul. În America Latină vânzările au crescut cu 10% şi au scăzut cu 3,3% în Europa şi cu 3,1% în Asia.
Datoria netă a grupului a scăzut cu un miliard de euro până la 9,6 miliarde euro.
Grupul Carrefour este cel mai mare distribuitor european şi cel de-al doilea la nivel mondial. Prezent în 32 de ţări din lume cu peste 9.500 magazine, grupul Carrefour are aproximativ 471.000 de angajaţi. În România, grupul Carrefour operează opt magazine de proximitate, 25 hipermarketuri şi 52 supermarketuri.