Carrefour are un nou director financiar. L-a recrutat de la rivalul FNAC Darty de unde l-a luat şi pe CEO

Economica.net
16 10. 2017
matthieu_malige_49387500

Matthieu Malige, care anterior a ocupat funcţia de director financiar la grupul francez de distribuţie FNAC Darty, îl va înlocui pe Pierre Jean Sivignon care a decis să demisioneze din funcţia de CFO al Carrefour din motive personale.

‘Matthieu Malige a fost numit, începând de astăzi, director financiar al Groupe Carrefour’, a informat grupul francez de distribuţie într-un scurt comunicat de presă.

Noul director general al Carrefour, Alexandre Bompard, a venit şi el în luna iulie a acestui an tot de la FNAC Darty şi, între timp, a făcut mai multe schimbări de management în încercarea de a relansa activităţile Carrefour. În luna septembrie, Bompard l-a numit pe Pascal Clouzard, 54 de ani, în funcţia de director general la divizia Carrefour din Spania, director executiv pentru Franţa. Obiectivul principal al lui Clouzard este să îmbunătăţească performanţele hypermarketurilor Carrefour din Franţa, un obiectiv care a fost ratat de predecesorii săi. În Franţa, piaţă care este responsabilă pentru aproape jumătate din vânzările şi 44% din profitul operaţional al Carrefour, grupul se confruntă cu o concurenţă acerbă din partea rivalilor online şi a altor operatori.

În luna august a acestui an, Carrefour a avertizat că, în 2017, profitul său operaţional ar putea scădea cu 12% şi, de asemenea, a revizuit în jos şi ţinta de vânzări.

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de ţări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial şi numărul unu în Europa. În România, Grupul Carrefour numără 303 de magazine dintre care 32 hipermarketuri ‘Carrefour’, 218 supermarketuri (203 magazine ‘Market’ şi 15 magazine ‘Express Orange’), 42 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerţ online.