Carrefour deschide un nou nou magazin cu suprafața extinsă în complexul Cosmopolis

Carrefour România anunță că își continuă investițiile în formatul Market prin deschiderea unui nou supermarket în complexul Cosmopolis. Astfel, retailerul ajunge la 192 de supermarketuri la nivel național, dintr-un total de aproximativ 450 de magazine multi format.
Economica.net - J, 27 iun. 2024, 21:06
Carrefour deschide un nou nou magazin cu suprafața extinsă în complexul Cosmopolis

Supermarketul Carrefour Market Cosmopolis Plaza beneficiază în prezent de o suprafață comercială de peste 1.700 mp, unde clienții sunt așteptați cu o gamă variată de peste 11.000 de produse alimentare și non-alimentare. La rafturi se regăsesc game consacrate și sortimentații adaptate stilului de viață și obiceiurilor de cumpărături ale consumatorilor din zonă.

„Suntem determinați să continuăm investițiile în formatul Market, cel mai versatil din portofoliul nostru și care se bucură de o popularitate considerabilă în rândul clienților. Cu ocazia acestei deschideri, ne-am propus să oferim și mai multe opțiuni de shopping în apropierea casei, prin mutarea și extinderea suprafeței de vânzare a noului magazin din Cosmopolis. În plus, ne concentrăm pe îmbunătățirea experienței de cumpărături prin investițiile în organizarea și eficientizarea spațiului, disponibilitatea soluțiilor e-commerce și optimizarea consumului de energie, pentru a le oferi clienților un parcurs personalizat și atractiv”, a declarat Ramona Huștiu, Supermarket Business Unit Director Carrefour România.

Situat la intersecția dintre hipermarket si magazinele de proximitate, Marketul își propune să satisfacă două nevoi tot mai prezente în rândul clienților: apropierea de casă și o gamă de produse foarte generoasă, cu accent pe sortimentația fresh. Aceasta cuprinde:
– fructe și legume proaspete de sezon, de la fermieri locali din programul Grădina Noastră – Cooperativele Vărăști, Huși, Beiuș, Brezoaele, Ostrov;
– o selecție rafinată de brânzeturi artizanale din programul Poftim Brânza Românească;
– vinuri regionale și etichete exclusive sau consacrate din programul Deschidem Vinul Românesc;
– produse ready-to-eat, pentru clienții care preferă o gustare rapidă;
– mărci proprii Carrefour apreciate pentru raportul calitate-preț excelent, precum Carrefour La Piață, Drag de România, Simpl, Carrefour Extra, Carrefour Bio;
– produse de măcelărie, pește, produse lactate sau de băcănie, potrivite nevoilor zilnice;
– pâine și produse de patiserie proaspăt coapte în zona de Brutărie și multe altele.

Pe lângă acestea, magazinul pune la dispoziție și un sortiment extins de produse non-alimentare de larg consum pentru întreținerea și îngrijirea casei, produse de îngrijire personală în zona Parfumerie și Igienă, precum și produse din universul de cooking, dar și jucării, haine sau cărți la rafturile Cărturești.

 

Programul magazinului

Clienții sunt așteptați Carrefour Market Cosmopolis Plaza de luni până duminică, în intervalul 08:00 – 22:00. În interiorul magazinului, aceștia au la dispoziție și servicii precum PayPoint, reîncărcare electronică, plată facturi sau viniete, lozuri, dar și infrastuctura destinată colectării selective a ambalajelor din cadrul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR).

Pentru a personaliza și mai mult experiența de cumpărături, Carrefour a inclus în planul de investiții de anul acesta mai multe procese de remodelare, după ce în ultimii doi ani a finalizat peste 65 de remodelări la nivel național, reprezentând evoluția strategică a retailerului în România structurată în expansiune, experiență îmbunătățită la cumpărături, sortiment cu proveniență locală, digitalizare și oameni. Dincolo de casele self checkout, care dispun de un sistem de scanare și efectuare a plății simplu și intuitiv, clienții beneficiază de opțiunea Scan & Pay din aplicația Carrefour. Cu ajutorul acesteia, pot scana produsele direct de la raft, pot verifica prețurile și, apoi, le pot adăuga în coșul virtual și plăti rapid la casa de marcat, fără să mai așeze produsele pe bandă. Tot prin intermediul aplicației, aceștia au acces la programul de loialitate Act for Good unde, săptămânal, pot găsi noi oferte și promoții.

Complexul Cosmopolis este situat la nord de București, pe Șoseaua de Centură, în localitatea Ștefăneștii de Jos.

Te-ar mai putea interesa și
USR propune taxarea viciului, nu a muncii și cere accize mai mari la tutun și alcool
USR propune taxarea viciului, nu a muncii și cere accize mai mari la tutun și alcool
USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor, scrie Agerpres. ...
Kronospan are undă verde de la Consiliul Concurenţei pentru preluarea  ZG Timber Sebes SRL
Kronospan are undă verde de la Consiliul Concurenţei pentru preluarea ZG Timber Sebes SRL
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Kronospan Holdings South Limited intenţionează să preia ZG Timber ...
Curtea de Apel din Tokio a anulat o amendă de 84 miliarde de euro pentru 4 șefi ai operatorului centralei Fukushima
Curtea de Apel din Tokio a anulat o amendă de 84 miliarde de euro pentru 4 șefi ai operatorului centralei Fukushima
Curtea de apel din Tokyo a anulat o amendă echivalentă cu 84 de miliarde de euro la care fuseseră condamnați patru șefi ...
Retailul pe creştere – Afacerile din comerţul cu amănuntul au urcat cu 3,8%, în primele patru luni din 2025
Retailul pe creştere – Afacerile din comerţul cu amănuntul au urcat cu 3,8%, în primele patru luni din 2025
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, ...