Carrefour la jumătatea anului: pierderi de 31 milioane de euro
Grupul francez de retail Carrefour, numărul doi la nivel global, a avut în prima jumătate a acestui an o uşoară creştere a vânzărilor (de 0,9%), până la 38,8 miliarde de euro şi a înregistrat pierderi nete de 31 milioane de euro, semnificativ mai puţin decât pierderile de 249 milioane euro înregistrate în prima jumătate a anului trecut, informează un comunicat al companiei.
Unde mai vinde Carrefour
Singura piaţă unde grupul francez are creşteri substanţiale este America Latină, unde vânzările retailerului au crescut cu 8,3% la un curs constant. Cel mai bine a performant Brazilia, unde compania a avut un profit operaţional cu 10,1% peste nivelul din prima jumătate a anului trecut, până la 245 milioane de euro. De asemenea, în Asia, compania a vândut cu 0,7% mai mult decât cu un an în urmă, ca urmare a situaţiei stabile în China şi a unei creşteri importante în Indonezia.Totuşi, profitul a scăzut şi aici cu 4,1%, la 116 milioane de euro.
În schimb, în Franţa, vânzările au coborât cu 0,5% ca urmare a scăderilor din zona produselor nealimentare. „Investiţiile pentru reducerea preţurilor au avut un impact negativ asupra marjei comerciale”, se precizează în comunicat. Valoarea profitului operaţional a scăzut şi el în Franţa cu 6,7%, până la 279 de milioane de euro.
În ceea ce priveşte activitatea din Europa, vânzările au scăzut cu 1,8%, refelctând situaţia economică din zonă, cu precădere în zona de Sud-Est. Profitul a scăzut şi el brusc, cu 32% comparativ cu prima jumătate a anului trecut, până la 150 de milioane de euro, mai ales ca urmare a rezultatelor financiare din Spania, unde scăderea vânzărilor cumulate cu investiţii în creştere pentru înbunătăţirea ofertei comerciale , nu au fost acoperite de reducerea costurilor cu distribuţia. În Belgia, vânzările au crescut.
Lichidităţi mai mici
Lichidităţile din operaţiuni ale grupului francez însumează 907 milioane de euro, cu 25% mai puţin decât cu un an în urmă, reflectând scăderea EBITDA şi litigiile privind taxele cu care s-au confruntat în Brazilia. Compania a avut cheltuieli de capital în valoare de 603 milioane de euro, cu 17% mai puţin decât în prima jumătate din 2011. Astfel, fluxul financiar liber de disponibilităţi s-a îmbunătăţit cu 2,783 milioane de euro, ajungând la 444 milioane de euro. Datoria netă a retailerului a scăzut cu 1 miliard de euro, ajungând la 9,629 milioane de euro.
Ştirea se actualizează…