Carrefour obţine 290 de milioane de euro în urma vânzării participaţiei deţinute la Cargo

Retailerul francez Carrefour a anunţat miercuri că a acceptat să-şi vândă participaţia pe care o are la Cargo - o companie imobiliară care deţine unele din centrele sale de distribuţie - către grupul imobiliar Argan, ca parte a planului ce implică până în 2022 vânzarea unor active non-strategice de 500 de milioane de euro, transmit Dow Jones Newswires şi Reuters, potrivit Agerpres. 
Economica.net - joi, 11 iul. 2019, 06:40
Carrefour obţine 290 de milioane de euro în urma vânzării participaţiei deţinute la Cargo

Activele totale ale Cargo sunt evaluate la aproximativ 900 milioane de euro, iar Carrefour, care deţine 32% din firmă, a anunţat că va obţine aproximativ 290 milioane de euro în urma tranzacţiei, din care aproximativ 80% va fi numerar, iar 20% acţiuni ale Argan, potrivit Agerpres. 

Tranzacţia, care ar urma să se finalizeze până la finalul anului, trebuie aprobată de acţionarii Argan, a precizat Carrefour. După finalizarea acordului, Carrefour va rămâne cu o participaţie de 5% la Argan. 

Carrefour, cel mai mare retailer din Europa, a demarat în ianuarie 2018 un plan pe cinci ani destinat reducerii costurilor şi a numărului de locuri de muncă, precum şi creşterii investiţiilor în comerţul electronic. Acest proiect, intitulat „Transformation Plan”, presupune, printre altele, un accent mai mare pe produsele locale proaspete şi alimentele bio. Planul ar urma să permită grupului francez să îşi majoreze veniturile şi profiturile şi să răspundă concurenţei venite din partea gigantului american al comerţului online Amazon. 

Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a retrogradat cu o treaptă, de la „BBB plus” la „BBB”, ratingul pe termen lung al Carrefour, perspectiva atribuită fiind stabilă. 

Implementarea „planului de transformare” anunţat în ianuarie 2018 şi performanţa operaţională solidă a grupului în America latină ar trebui să ducă la o stabilizare sau o îmbunătăţire marginală a profitabilităţii până în 2021 şi la scăderea gradului de îndatorare, ceea ce sprijină perspectiva stabilă a ratingului „BBB”, se arată în comunicatul Fitch. 

Ratingul Carrefour este sprijinit de mărimea companiei, comparabilă cu cea a altor retaileri din Europa – Ahold Delhaize NV (rating „BBB plus”/perspectiva stabilă) şi Tesco PLC (rating „BBB minus”/perspectiva stabilă). Carrefour are un profil de afaceri similar cu aceste companii, dar îşi menţine o diversificare geografică mai bună şi are o dependenţă mai scăzută pe piaţa sa de bază, apreciază agenţia de evaluare financiară. 

În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri Carrefour, 218 supermarketuri (203 magazine Market şi 15 magazine Express Orange), 42 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact şi un magazin de comerţ online.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...