Carrefour raportează o performanță financiară solidă pe 2021, așa că își va majora și dividendele acordate

Grupul francez Carrefour a raportat miercuri un flux de numerar de 1,23 de miliarde de euro şi o creştere de 7,7% a profitului operaţional pentru 2021, astfel că a decis să majoreze dividendele cu 8%, până la 0,52 de euro pe acţiune şi să lanseze un nou plan de răscumpărare de acţiuni în valoare de 750 milioane de euro, informează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 16 feb. 2022, 20:07
Carrefour raportează o performanță financiară solidă pe 2021, așa că își va majora și dividendele acordate

Numerarul este important pentru planurile Carrefour de a-şi extinde prezenţa digitală, fără resursele financiare suplimentare de care ar fi dispus dacă cele două oferte de fuziune lansate anul trecut nu ar fi eşuat, una cu grupul canadian Couche-Tard şi una cu grupul francez Auchan.

În 2021, vânzările Carrefour au crescut cu 2,3%, în termeni comparabili, până la 81,245 de miliarde de euro iar profitul operaţional a crescut cu 7,7% până la 2,27 de miliarde de euro, graţie în special performanţelor de pe piaţa din Franţa.

În România, vânzările Carrefour au crescut cu 2%, în termeni comparabili, până la 2,538 de miliarde de euro.

„Carrefour a înregistrat performanţe foarte solide în 2021, ceea ce confirmă aplicarea sănătoasă a planului său strategic. Poziţia financiară a grupului ne permite să anunţăm un nou program de răscumpărări de acţiuni”, a declarat directorul general Alexandre Bompard.

Graţie rezultatelor bune din 2021, Carrefour a decis să îşi majoreze obiectivele privind reducerile de costuri până la 2,7 miliarde de euro în perioada 2021-2023, de la un obiectiv iniţial de 2,4 miliarde de euro, după ce în 2021 a reuşit să reducă costurile cu 930 milioane de euro.

Grupul Carrefour are aproximativ 13.000 de magazine în peste 30 de ţări. Carrefour a încheiat anul 2021 cu 43 de hipermarketuri pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
China – Economia a încetinit uşor în al doilea trimestru din 2025, pe fondul tensiunilor comerciale
China – Economia a încetinit uşor în al doilea trimestru din 2025, pe fondul tensiunilor comerciale
Încetinirea Chinei, a doua economie mondială, a fost sub aşteptări în trimestrul doi din 2025, o dovadă de rezilienţă faţă de taxele vamale americane, deşi analiştii arată că cererea......
Relaţia complicată a lui Trump cu Putin. Ce spune președintele SUA despre dezamăgirea pe care o are cu liderul Rusiei
Relaţia complicată a lui Trump cu Putin. Ce spune președintele SUA despre dezamăgirea pe care o are cu liderul Rusiei
Preşedintele american Donald Trump a declarat că este dezamăgit, dar nu a terminat-o cu preşedintele rus Vladimir Putin, ...
Nouă scumpire a carburanților în benzinării azi, a doua în două zile. Prețurile vor urca spre 8 lei/litru peste două săptămâni
Nouă scumpire a carburanților în benzinării azi, a doua în două zile. Prețurile vor urca spre 8 lei/litru peste două ...
Prețul motorinei a crescut azi, pentru a doua zi consecutiv, la benzinăriile din România, cu două săptămâni înainte ...
Serghei Lavrov, întâlnire cu președintele chinez Xi Jinping
Serghei Lavrov, întâlnire cu președintele chinez Xi Jinping
Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov a avut marți o întrevedere bilaterală la Beijing cu președintele chinez Xi Jinping, ...