Carrefour retrage de la comercializare mai multe sortimente de înghețată, din cauza existenței oxidului de etilenă în conținutul lor
„Vă informăm că urmare a notificării primite din partea furnizorului Froneri Ice Cream România SRL, Carrefour România SA a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la clienţi a articolelor menţionate mai jos. Motivul rechemării: prezenţă oxid de etilenă în aditivul utilizat în fabricarea produselor – guma de carruba”, arată informarea publicată pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Sortimentele de îngheţată sunt: Ruladă 3 Tipuri Ciocolată 650ML Carrefour (Cod EAN: 3560070794027, Lot: DA0146 ; DDM: 5/31/2022), Ingheţată Vanilie 900ML Carrefour Bio (Cod EAN: 3560070682027, Lot: PL0066 ; DDM: 3/31/2022), Sorbet Lămâie 1000ML Carrefour (Cod EAN: 3245411236366, Lot: PL0052 ; DDM: 2/28/2022) şi Îngheţată Vanilie&Fructe Exotice 4X100ML Carrefour (Cod EAN: 3560070820948, Lot: PL0112 ; DDM: 4/30/2022, Lot: PL0113 ; DDM: 4/30/2022).
Persoanelor care deţin produse din aceste loturi li se recomandă să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, precizează retailerul.