Carrefour România face schimbări în structura de management a companiei. Sunt vizați trei manageri

04 06. 2024
Deschidere Carrefour Hiper Arad 0

Carrefour România anunță o serie de numiri strategice în Comitetul Executiv al companiei, menite să optimizeze operațiunile în toate sectoarele de activitate, anunță compania.

Astfel, începând cu 3 iunie, Jagoda Zientara, anterior Chief Operating Officer (COO), este Director Comercial și Aprovizionare. Cătălin Samara, fostul CEO al Bringo Internațional, se întoarce în Carrefour în rolul de Director Business Unit Hipermarket iar Roxana Cernica preia responsabilitatea formatelor mici din funcția de Director.

Toți trei fac parte din Comitetul Executiv Carrefour România.

Jagoda Gwardys-Zientara, fost Chief Operating Officer (COO), preia rolul de Director Comercial și Aprovizionare, supervizând activitățile de achiziții, supply chain și logistică. Jagoda preia rolul de la Vincent Arnault, care își continuă cariera în Grupul Carrefour, în echipa din Franța. Odată cu această schimbare, funcția de COO se va dizolva, iar atribuțiile vor fi redistribuite între membrii boardului, în funcție de formatele specifice.

„Sunt încântată să preiau un nou rol în companie, cu responsabilități esențiale în asigurarea unei experiențe de cumpărături cât mai plăcută pentru clienții noștri. Am încredere că, prin parteneriate locale și inovație, vom reuși să punem pe rafturile rețelei multiformat Carrefour produse proaspete, în timp ce optimizăm procesele și aducem valoare adăugată în fiecare etapă a lanțului de aprovizionare”, a declarat Jagoda Gwardys-Zientara.

Cătălin Samara revine în Carrefour după câteva luni la Leroy Merlin

Cătălin Samara a acumulat o experiență vastă în cadrul Carrefour începând cu anul 2000, având multiple roluri-cheie în departamente precum Hipermarket, Marketing, Digital, E-commerce, IT, Servicii Clienți și strategie Omnicanal, Business Unit Bringo, culminând cu rolul de Chief Operating Officer (COO). De altfel, din 2011 a devenit Membru în Comitetul Executiv Carrefour. Cătălin a avut o contribuție esențială la dezvoltarea conceptului de business și a platformei de e-grocery Bringo, iar în 2022 a dat curs unei noi provocări în cadrul Grupului Carrefour în calitate de Director Internațional Bringo, ca apoi să preia funcția de CEO Bringo România.

El se întoarce în echipa Carrefour în rolul de Director Business Unit Hipermarket, coordonând totodată echipa de Expansiune a acestui format și fiind responsabil de continuarea procesului de integrare Cora.

„Revenirea în echipa Carrefour reprezintă pentru mine o oportunitate semnificativă atât profesională, cât și personală. Mă alătur vechilor și noilor colegi, având șansa de a contribui la dezvoltarea și extinderea acestui format emblematic. Sunt convins că, printr-o strategie bine definită și o echipă motivată, vom reuși să oferim clienților noștri cele mai bune produse și servicii, sprijinind astfel creșterea continuă și expansiunea acestui format complet Carrefour”, a declarat Cătălin Samara.

Roxana Cernica este numită Director Business Unit Market, Express și Supeco și aderă la structura de management Carrefour

Roxana Cernica s-a alăturat echipei Carrefour România în 2004, iar începând cu luna iunie preia conducerea formatelor de mici dimensiuni, precum Carrefour Market, Carrefour Express și rețeaua de discount Supeco, fiind responsabilă și de aria de expansiune a acestora. Anterior, Roxana a avut rolul de Director Dezvoltare Comercială.

„Preluarea conducerii formatelor mici reprezintă o provocare și, totodată, o responsabilitate pe care o primesc cu entuziasm. Din 2004, am avut privilegiul de a crește alături de Carrefour și de a înțelege în profunzime dinamica comercială și piața de retail din România. În noul meu rol, îmi propun să extind prezența noastră în comunitățile urbane, asigurându-ne că rămânem aproape de clienții noștri, în cartierele rezidențiale sau la locurile lor de muncă. Sunt convinsă că, prin eforturi comune și printr-o viziune clară, vom reuși să consolidăm încrederea pe care clienții o au în noi”, a declarat Roxana Cernica.

Începând cu data de 3 iunie, Comitetul Executiv Carrefour România are următoarea structură:

 

  • CEO: Gilles Ballot
  • CFO: Régis Moratin
  • CMO, E-commerce, Financial Services, PR: Narcis Horhoianu
  • HR, CSR, Public Affairs, Property: Alina Gamauf
  • Merchandise, Supply Chain, Logistics: Jagoda Gwardys-Zientara
  • Small Formats Director & Expansion (Market, Express, Supeco): Roxana Cernica
  • Hiper Director & Expansion (Hiper): Cătălin Samara

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour a ajuns la aproximativ 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind angajator pentru peste 17.000 de angajați.

Carrefour România operează în România prin cinci entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operational SRL, Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.