Carrefour și-a deschis primele magazine în Israel

Carrefour, cel mai mare retailer european, a inaugurat marţi 50 de magazine în Israel, devenind primul lanţ străin de supermarketuri care intră pe o piață ai cărei rezidenţi se confruntă cu un cost ridicat al vieţii, transmite agenția AFP, citață de Agerpres.
AGERPRES - mar, 09 mai 2023, 16:59
Carrefour și-a deschis primele magazine în Israel

„Este o zi extrem de importantă pentru Carrefour. Ştim că aşteptările pentru Carrefour Israel sunt ridicate şi vrem să le îndeplinim prin preţuri accesibile”, a afirmat directorul general Alexandre Bompard la inaugurarea unui supermarket din oraşul Raanana.

Tel Aviv, principalul centru comercial al Israelului, a fost nominalizat drept cel mai scump oraş din lume de revista The Economist, în 2021. Multe dintre cele 50 de noi supermarketuri Carrefour sunt în zona Tel Aviv.

În aprilie, rata anuală a inflaţiei în Israel a urcat la 5,2%, un nivel record.

Carrefour, care are o prezenţă globală, inclusiv în Orientul Mijlociu, a informat că a investit 68 de milioane de dolari în franciza sa din Israel şi se aşteaptă să deschidă până la 50 de magazine până la finalul anului.

De asemenea, compania franceză vrea să ofere o serie de produse cuşer, pentru a satisface preferinţele majorităţii populaţiei, a declarat Bompard.

În martie 2022, Carrefour a anunţat că a încheiat un parteneriat cu retailerul israelian Electra Consumer Products şi subsidiara sa, lanţul de supermarketuri Yenot Bitan.

Sursa foto: Facebook.com/IsraeliPM

Te-ar mai putea interesa și
Semn de război în viitor? Țările lumii cumpără aur cu disperare
Semn de război în viitor? Țările lumii cumpără aur cu disperare
Băncile centrale caută să se aprovizioneze cu un activ vechi și de încredere, iar speculatorii urmează exemplul. Unii oficiali au spus-o direct. „E un semn de războaie iminente”, spune un......
Burduja în “Financial Times”: Tranzacția E.ON – MVM ar putea fi blocată din motive de securitate
Burduja în “Financial Times”: Tranzacția E.ON – MVM ar putea fi blocată din motive de securitate
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat pentru Financial Times (FT) că preluarea firmei de furnizare a gazelor ...
Peste 200 de kilometri noi de autostrăzi şi drumuri expres în 2025, ţinta anunţată de Guvern
Peste 200 de kilometri noi de autostrăzi şi drumuri expres în 2025, ţinta anunţată de Guvern
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că pentru 2025 este vizată inaugurarea a peste 200 de kilometri de autostrăzi şi drumuri ...
Comisia Europeană a rambursat României 1,12 miliarde de euro
Comisia Europeană a rambursat României 1,12 miliarde de euro
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, respectiv bani proveniți din Fondul European ...