Carrefour va deschide un hipermarket în mallul dezvoltat de NEPI la Timişoara

20 10. 2014
carrefour_99940100

Fondul de investiţii NEPI a cumpărat în primăvara acestui an terenul fostei fabrici Dermatina din Timişoara, de la fraţii Emil şi Marius Cristescu. NEPI are în plan dezvoltarea unui mall regional cu o suprafaţă închiriabilă de 80.000 mp, pentru care procesul de obţinere a autorizaţiilor necesare „înregistrează progrese semnificative”, se arată în cel mai recent anunţ al fondului remis Bursei de la Bucureşti. 

Prima fază a proiectului va avea o suprafaţă închiriabilă de 55.700 mp şi va include spaţii de divertisment şi agrement, iar ancora centrului comercial va fi un hipermarket Carrefour. În ultimii ani, Carrefour a deschis mai multe hupermarketuri în proiectele comerciale deschise de fondul de investiţii, precum Ploieşti Shopping City, Vulcan Value Centre (Bucureşti), Shopping City Galaţi şi Shopping City Targu Jiu. 

În plus, NEPI va investi şi în reconfigurarea şi renovarea mallului Aurora din Buzău, cumpărat de la omul de afaceri Dan Ostahie. „Este cel mai mare centru de retail din oraş, iar printre chiriaşii existenţi se numără Altex, Carrefour, Deichmann şi New Yorker. Momentan, are o configuraţie slabă şi un mix de chiriaşi neperformant. NEPI intenţionează să reconfigureze şi să renoveze acest mall, inclusiv să construiască un cinematograf, investiţie ce se ridică la aproximativ şase milioane de euro”, potrivit documentului citat. 

Tot de la Ostahie, NEPI a cumpărat şi um mall de 3.200 mp în Alba Iulia. Valorea tranzacţiei este de aproximativ 10 milioane de euro, în cadrul unei achiziţii combinate.

„Grupul are în vedere numeroase alte oportunităţi, cum ar fi dezvoltarea unui mall regional în Piatra Neamţ şi extinderile la proprietăţile din Cluj, Constanţa, Deva şi Severin, acestea fiind condiţionate de obţinerea autorizaţiilor şi îndeplinirea cerinţelor de pre-închiriere aprobate de Consiliul de Administraţie”, se mai arată în comunicatul NEPI. 

Fondul de investiţii a anunţat în vara acestui an că a cumpărat un teren de peste şapte hectare la Piatra Neamţ şi unde vrea să construiască un mall cu o suprafaţă închiriabilă de 29.000 mp. 

CITEŞTE ŞI NEPI cumpără platforma Sil Foresta din Piatra-Neamţ cu 9,3 milioane de euro pentru un nou mall

NEPI a deschis în această toamnă două malluri, unul la Bucureşti şi unul la Târgu-Jiu. Vulcan Value Centre din Capitală a fost deschis pe 4 septembrie şi este închiriat în proporţie de 95% de chiriaşi precum Carrefour, CCC, C&A, Deichmann, dm, Domo, Hervis Sports, H&M, JYSK, Lems, Noriel şi Takko. „Activitatea comercială a înregistrat rezultate încurajatoare de la data deschiderii centrului”, se mai arată în comunicatul NEPI.

Săptămâna trecută a fost inaugurat şi Shopping City Târgu-Jiu, închiriat în proporţie de 94% de retaileri precum Carrefour, CCC, Cinema City, Deichmann, dm, H&M, JYSK şi KFC.