Cartel Alfa cere deblocarea acordării tichetelor de masă pentru angajaţii din administraţie

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" solicită Guvernului deblocarea acordării tichetelor de masă pentru angajaţii din administraţia publică, arătând că, într-o primărie, un consilier cu studii superioare, începător sau cu experienţă, are un salariu net de 700 - 800 de lei.
Economica.net - joi, 15 ian. 2015, 14:38
Cartel Alfa cere deblocarea acordării tichetelor de masă pentru angajaţii din administraţie

Potrivit confederaţiei sindicale, din cauza neactualizării valorii de referinţă pentru salarizarea din domeniul public, pe care Guvernul a păstrat-o şi pentru 2015 la nivelul salariului minim de la intrarea în vigoare a Legii 284/2010, respectiv 600 de lei, clasele de slarizarea de la 1 la 20 s-au eliminat, fiind aduse la acelaşi nivel salariile încadrate între coeficienţii 1 şi 1,6. Astfel, Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prin aplicarea deficitară, devine o „sursă de profundă inechitate”, potrivit Cartel Alfa, citat de Mediafax

Astfel, într-o primărie, un consilier cu studii superioare începător, are, ca şi un angajat necalificat sau un consilier cu experienţă, un salariu net de 700 – 800 de lei, exemplifică reprezentanţii Cartel Alfa.

„Aceşti angajaţi sunt obligaţi să completeze declaraţii de avere, de interese, să parcurgă testări, examene de promovare, să fie amabili cu cetăţenii şi să rezolve prompt, eficient şi cu zâmbetul pe buze orice solicitare din partea acestora, toate acestea în timp ce cu salariul pe care-l primesc nu se descurcă să acopere nici măcar cheltuielile de bază de la o lună la alta”, se arată în comunicatul confederaţiei sindicale.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...