Cartel Alfa: Fondul de soldaritate, o formă mascată de reducere a salariilor bugetare cu 10%

Economica.net
11 04. 2013
functionar_public_68494100

În acelaşi context, „Cartel Alfa” constată cu îngrijorare că premierul Victor Ponta se dovedeşte un bun continuator al guvernelor Boc, potrivit comunicatului.

„Deciziile guvernului Ponta sunt din ce în ce mai apropiate acestora. CNS «Cartel Alfa» consideră că politica economică actuală a Guvernului Ponta este extrem de periculoasă, cu atât mai mult cu cât vine la pachet cu o totală lipsă de preocupare pentru susţinerea creşterii economice reale”, se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

Organizaţia sindicală consideră că ideea fondului de soldaritate este o formă mascată de reducere a salariilor bugetare cu 10%, după metoda Boc, şi este o nouă cale care duce la discriminarea între salariaţi.

„Guvernul Ponta a ales să meargă tot pe linia tăierilor de salarii, să refuze creşterea adecvată a salariului minim şi să tolereze deciziile partizane luate de colegii săi de guvernare (referire directă la salariile directorilor din companiile de stat, care au crescut datorită interesului membrilor CA şi AGA desemnaţi, care, cu sau fără mandate, au fost interesaşi să îşi mărească propriile venituri, legate prin lege direct de valoarea salariului directorului)”, precizează „Cartel Alfa”.

Sindicaliştii susţin că, în paralel, guvernul Ponta refuză o analiză obiectivă pentru renunţarea la cota unică şi trecerea la sistemul de impozitare progresivă, inclusiv la un TVA diferenţiat, aşa cum se practică în ţări normale care sunt date ca exemplu, precum SUA şi statele din UE, deşi această măsură ar reduce efortul financiar imens suportat de contribuabilul cu venituri mici.

„De ce să nu discutăm şi măsurile de suprataxare pentru anumite achiziţii mascate ca investiţie, când astăzi suntem în topul UE la achiziţia maşinilor de lux? Reamintim primului ministru că justiţia socială nu se rezumă la discursuri agreabile în studiourile de televiziune şi nu înseamnă dialoguri amiabile cu jurnaliştii. Justiţia socială trebuie să stea la baza politicilor guvernamentale şi înseamnă luarea unor măsuri care să aibă efecte reale şi să ducă la îmbunătăţirea reală a vieţii de zi cu zi a fiecărui cetăţean”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

În acelaşi timp, confederaţia sindicală remarcă cu îngrijorare faptul că tensiunile sociale se acutizează, numărul celor care îşi pierd locurile de muncă, fără şansa de a găsi altul, crescând de la o zi la alta.

„Cartel Alfa” va solicita convocarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, în cadrul căruia să se analizeze şi să se decidă, cu responsabilitate şi consens, măsuri urgente pentru realizarea acestor deziderate: locuri de muncă decente, creştere economică şi justiţie socială.

Premierul Victor Ponta şi-a prezentat luni şi marţi, din nou, intenţia de a introduce o taxă de solidaritate pentru bugetarii care câştigă peste 1.000 euro lunar, avansând însă de această dată un cuantum al taxei de 10%, nu de 16% ca în declaraţiile publice din ultimul an.

Taxa de solidaritate de 10% pe salariile bugetarilor de peste 4.000 lei ar aduce venituri suplimentare de doar 10 milioane lei, iar, dacă s-ar aplica pe toate salariile, inclusiv din zona privată, şi pensiile peste 4.000 lei, suma ar ajunge la circa 200 milioane lei, afirmă surse guvernamentale.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la finalul şedinţei USL, că PNL se opune „categoric” introducerii unei taxe de solidaritate de 10%, susţinută de premierul Victor Ponta, precizând că eventualele venituri la bugetul de stat nu sunt semnificative.

Antonescu a fost întrebat cum vede propunerea premierului Victor Ponta pentru introducerea unei taxe de solidaritate de 10% pentru bugetarii cu venituri peste 1.000 de euro.

„PNL se opune categoric oricărei supraimpozitări sau creşteri de fiscalitate şi datorită ataşamentului său la principiul cotei unice, şi mai ales pentru că unul din angajamentele majore ale USL, la care ţinem toţi în aceeaşi măsură, liberali sau social-democraţi, este acela că nu vor creşte taxele şi impozitele. În această privinţă, poziţiile sunt clare şi, repet, soluţiile nu pot veni nici pentru rectificarea bugetară, nici pentru toate celelalte nevoi publice foarte mari, ce-i drept, dar nu pot veni din sume care nu sunt semnificative şi care s-ar obţine dintr-o taxare a veniturilor mai mari de 1.000 de euro şi aşa mai departe. Şi în plan simbolic, dar şi în plan practic nu putem să acceptăm o asemenea formulă pentru că, repet, nu rezolvă – pe de o parte încalcă angajamentele electorale, pe de altă parte nu rezolvă problema bugetară. Trebuie luate măsuri de fond, care să poată stimula cu adevărat apariţia locurilor de muncă şi, implicit, încasările la buget”, a afirmat Antonescu.

În ceea ce priveşte impactul unei astfel de taxe de solidaritate, liderul PNL a precizat că oricare cifră luată în calcul nu justifică aplicarea acestei măsuri.

„Există calcule diferite, dar esenţial este că, indiferent ce cifră am lua, oricare dintre cifre am lua, niciuna nu reprezintă o suplimentare semnificativă a bugetului, ceva care să acopere nişte necesităţi semnificative din acest buget”, a susţinut Antonescu.

El a mai menţionat că „nevoile de la rectificare (bugetară, n.r.) nu pot fi oricum acoperite de introducerea unei asemenea taxe”.