Cartel Alfa: Nu avem încă un draft al proiectului legii salarizării unitare. Solicităm demiterea Ministrului Muncii

După aproape trei luni de la iniţierea proiectului de lege a salarizării unitare, încă nu avem un draft al proiectului, consultările s-au făcut numai în câteva sectoare şi numai pe grila lor, aceste consultări fiind, în cel mai bun scenariu, o caricatură. Nu se poate realiza o dezbatere transparentă doar cu promisiuni şi pe bâjbâite, cu fragmente de anexe prezentate fugitiv şi disparat, apoi confiscate, atrage atenţia CNS Cartel Alfa într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului şi remisă ECONOMICA.NET. 
Cristina Şomănescu - mar, 04 apr. 2017, 09:21
Cartel Alfa: Nu avem încă un draft al proiectului legii salarizării unitare. Solicităm demiterea Ministrului Muncii

În ceea ce privește proiectul legii salarizării unitare în sectorul public, organizațiile sindicale deţin o largă expertiză sectorială şi intersectorială cu care pot contribui, alături de membrii şi experţii guvernului, la analiza aprofundată a aspectelor privind eliminarea discrepanţelor salariale, echivalarea funcţiilor între sectoarele de activitate şi definirea principiilor legii în mod corect, astfel încât rezultatul să fie o lege clară, echitabilă și durabilă. Însă după aproape trei luni de la iniţierea proiectului de lege a salarizării unitare, încă nu avem un draft al proiectului, consultările s-au făcut numai în câteva sectoare şi numai pe grila lor, aceste consultări fiind, în cel mai bun scenariu, o caricatură. Nu se poate realiza o dezbatere transparentă doar cu promisiuni şi pe bâjbâite, cu fragmente de anexe prezentate fugitiv şi disparat, apoi confiscate, atrage atenţia CNS Cartel Alfa într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului şi remisă ECONOMICA.NET.

Iată în continuare conţinutul scrisorii deschise pe care Cartel Alfa a trimis-o astăzi prim-ministrului.

„O lege organică atât de importantă şi de aşteptată de marea majoritate a bugetarilor necesită o amplă dezbatere cu federaţiile din toate domeniile de activitate, or până la această dată, aşa cum am arătat, nu am primit un draft al proiectului legii si nici nu au fost parcurse toate domeniile bugetare. Spre exemplu, domeniul administraţie publică centrală şi locală, radioul şi televiziunea publică au fost excluse de la consultări.

Mai nou, aflăm acum că proiectul legii salarizării unitare va fi prezentat în Parlament ca iniţiativă legislativă a unor parlamentari PSD. Acest demers este o sfidare din partea miniştrilor muncii şi dialogului social la adresa partenerilor sociali şi practic dezvăluie cu claritate scopul avut de reprezentanții guvernului de la bun început: eludarea cu totul a dialogului social și a unei dezbateri publice serioase şi aplicate. Se dorește transformarea unei inițiative guvernamentale, care implică responsabilitatea unui proces legislativ transparent (punerea spre consultare pe site timp de 10 zile, avizarea în Comisia de Dialog Social, avizarea în Consiliul Economic şi Social), într-o iniţiativă parlamentară.
Procedura parlamentară pentru adoptarea legii este corectă, însă construcţia legii trebuie realizată acolo unde se află expertiza. Proiectul legii salarizării unitare este un proiect de lege de fond tehnic. Expertiza şi accesul la bazele de date se află preponderent la Guvern şi în special la nivelul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi la Ministerul Finanţelor Publice. Aici sunt datele necesare pentru elaborarea unei legi corecte şi echitabile pentru întreg sistemul şi nu la Parlament, unde se pot face cel mult corecţii punctuale. Această abordare are o singură explicaţie: nu se doreşte realizarea unei legi a salarizării unitare care să elimine discrepanţele din sistem, ci o lege care să conserve anumite privilegii.

În acelaşi timp, în locul unor politici publice integrate, care să urmărească restabilirea echilibrelor nu doar în sectorul public, ci și în cel privat, prin deblocarea negocierilor colective, sectorul privat a fost abandonat de miniştrii actuali. Astfel, pe lângă dezechilibrele economice, sociale, bugetare majore, se creează şi o opoziţie nefirească şi animozitate între sectorul privat şi cel public, ceea ce este complet anormal și contraproductiv.

În concluzie, domnule prim-ministru, CNS Cartel Alfa solicită deblocarea transmiterii proiectului de lege a salarizării unitare şi continuarea dialogului social la nivel de ministere şi în special la nivelul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. De asemenea, CNS Cartel Alfa vă solicită demiterea de urgenţă a Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi a Ministrului Consultării Publice şi Dialogului Social pentru modul defectuos şi incompentenţa cu care au abordat elaborarea proiectului legii salarizării unitare şi consultarea cu partenerii sociali”.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...