Cartel Alfa: Proiectul de modificare a Legii pensiilor trebuie transmis urgent partenerilor sociali

Economica.net
22 05. 2018
bani_500_lei_75855756_14212300

‘Discuţiile pentru reforma Legii pensiilor, desfăşurate sub forma unor idei aruncate în spaţiul public, uneori retrase în urma reacţiilor, nu constituie şi nu ţin loc de consultare şi dezbatere. Mai mult, se intenţionează ca proiectul să intre în Parlament la sfârşitul lunii iunie. Este un timp mult prea scurt pentru a fundamenta o modificare radicală a unui sistem extrem de complex şi amplu şi care afectează generaţii de cetăţeni. Desigur, problema pensiilor nu priveşte doar actualii pensionari, ci toţi lucrătorii României care contribuie la sistemele de pensie, asigurându-se pentru perioadele de inactivitate de la finalul carierei. Este o lege extrem de importantă ce nu poate fi modificată pe bâjbâite, pe baza unor principii obscure şi nedefinite. Avem experienţa recentă şi cât se poate de elocventă a Legii salarizării personalului bugetar, unde lipsa unei consultări reale a condus la o lege deficitară, cu mari disfuncţionalităţi, discrepanţe şi discriminări între diverse categorii de bugetari, incoerenţă în aplicare şi nevoia permanentă de corecţii’, se menţionează în scrisoarea semnată de preşedintele CNS ‘Cartel Alfa’, Bogdan Hossu.

Potrivit sursei citate, se doreşte o schimbare de fond a legislaţiei pensiilor, ‘pentru care suntem de părere că este nevoie de minim 6 luni de analize pe bază de cifre, de simulări, dialog social şi dezbateri publice’.

‘Sigur, va fi, ulterior, şi o dezbatere în Parlament, însă Parlamentul nu are expertiza existentă la nivelul Ministerului Muncii, Casei de Pensii şi a partenerilor sociali. Fiecare etapă din procesul legislativ îşi are rostul său. Dacă în Parlament ajunge un proiect de lege strâmb şi generator de disfuncţionalităţi, aşa cum, din nou, a fost situaţia cu Legea salarizării, având în vedere complexitatea subiectului, sunt şanse mici să fie corectat substanţial. Mai ales când vedem cum parlamentarii sunt mai interesaţi de conservarea şi extinderea propriilor privilegii, cum sunt pensiile speciale, decât de o construcţie legislativă solidă şi durabilă. Astfel, considerăm că este nevoie de alocarea unui timp suficient pentru o dezbatere publică amplă, care să angajeze toate structurile societăţii româneşti, în special partenerii sociali ca reprezentanţi ai contribuabililor la sistemele de pensii. Toate acestea pentru evitarea unor conflicte sociale majore’, avertizează organizaţia sindicală.

În acest sens, Confederaţia Naţională Sindicală ‘Cartel Alfa’ solicită transmiterea urgentă către partenerii sociali a proiectului de modificare a Legii pensiilor şi a principiilor pe care este construit acest proiect, ca bază şi punct de plecare pentru orice discuţie pe marginea legii.