Cartierele bucureştene în care se vor livra cele mai multe locuinţe în 2020

25 10. 2020
img_2101_98811000_58774200

Berceni este principala zonă în 2020 după numărul de livrării de noi locuințe, în funcție și de ritmul cu care dezvoltatorii vor preda și întocmi formalitățile de recepție până la finalul acestui an.

Astfel, datele consultantului imobiliar SVN Romania arată că, în total, peste 3.700 de locuințe noi se vor livra în Berceni în 2020. Această cifră ridicată este determinată în principal de dezvoltarea a doua proiecte de mari dimensiuni dar și de deschiderea unor noi sub-zone de dezvoltare – de altfel, potențialul pe termen mediu și lung este în continuare extrem de ridicat în Berceni.

Citește și: Gigantul farmaceutic Pfizer a pregătit cea mai mare campanie de vaccinare din toate timpurile

A doua zonă după numărul de livrări programate în 2020 este Aviației – Barbu Văcărescu, cu peste 2.000 de noi locuințe. Dezvoltarea continuă a segmentului middle market și creșterea exponențială pe acest segment au determinat investitorii să demareze tot mai multe proiecte, unele de mari dimensiuni, fiind în continuare anunțate noi dezvoltări în zonă.

„Temeinicia cu care planurile de business și de vânzări vor fi realizate vor reprezenta cel mai important criteriu pentru înregistrarea rezultatelor scontate. Practic, nu mai este îndeajuns doar să construiești în Aviației, competiția s-a întețit iar cumpărătorul din zonă, care era oricum educat, a devenit mai pretențios”, spune Andrei Sârbu, CEO SVN România.

A treia zonă după livrările din 2020 este Militari, cu peste 1.800 de unități programate spre livrare. Zona de vest a Bucureștiului, care include și sub-zona Militari, reprezintă de altfel principalul pol de dezvoltare rezidențială al orașului. Militariul se dezvoltă în continuare pe segmentul rezidențial, în cei doi mari poli ai cartierului: zona Lujerului și zona Roșu, unde există în continuare potențial de dezvoltare.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul troleibuzului distrus de foc în București

De asemenea, datele Institutului Național de Statistică arată că peste 8.500 de noi unități rezidențiale au fost predate de către dezvoltatori în primele șase luni din acest an în București și Ilfov, în creștere cu peste 32% comparativ cu perioada similară din 2019.

Luna trecută, și vânzările de locuințe au dat semne că se întorc la niveluri normale, potrivit ANCPI, au fost tranzacționate, la nivelul întregii țări, 48.568 de imobile, cu 4.806 mai multe față de luna august a anului 2020. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna septembrie a acestui an este cu 1.154 mai mare față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna septembrie 2020, în București – 8.886, Ilfov – 3.354 și Cluj – 2.726.