Preţul mediu al unui apartament cu două camere în Bucureşti a fost în luna decembrie 2017 cu 6% mai mare deât cele din decembrie 2016, arată o analiză ECONOMICA.NET pe baza datelor Anunţul Telefonic.
Există zone în care preţurile cerute de proprietari sunt mai mari chiar şi cu 26%, dar şi cartiere unde locunţele s-au ieftinit semnificativ.
Spre exemplu, cea mai mare creştere consemnată, de 26%, se înregistrează pentru zona Rahova-Sebastian, acolo unde un apartament cu două camere costa în decembie 2017 aproape 52.000 de euro. În decembrie 2016, preţul a fost de 41.273 de euro.
Creşteri notabile ale preţurile apartamentelor s-au mai observat şi în cazul celor din zonele Ştefan cel Mare – Tei, de 20%, Griviţa – Gara de Nord (18%), Aviaţiei (17%), Pantelimon (16,8%), Unirii (16,7%) şi în Berceni-Giurgiului (15,6%).
La polul opus, preţul mediu al apartamentelor cu două camere din zona Moşilor-Dacia s-au redus cel mai mult, cu 15,4%. De asemenea, apartamentele din 13 Septembrie s-au ieftinit cu 14,4%, iar cele din zona 1 Mai – Domenii, cu 7%.
În zonele în care s-au înregistrat cele mai mari creşteri ale preţului mediu la apartamentele cu două camere se regăsesc şi cele mai ieftine.
Spre exemplu, apartamentele din zona Griviţa – Gara de Nord au crescut cu 18%, la sfârşitul lunii decembrie 2017 preţul mediu a fost de 46,791 de euro. Pe locul doi se află apartamentele din zona Berceni-Giurgiului, care deşi s-au scumpit cu 15,6%, preţul final a fost în decembrie de 50.828 euro.
Preţul apartamentelor din zona Rahova – Sebastian s-a majorat cu 26%, însă preţul final este de 52.000 de euro.
Cele mai scumpe apartamente cu două camere se regăsesc în zonele Aviaţiei (106.607 euro), Alba Iulia-Decebal-Muncii (103.300 euro), Băneasa (93.589 euro), Unirii (93.574 euro) şi Tineretului – Timpuri Noi (82.882 euro).