Cartofii prăjiţi ar putea intra în patrimoniul UNESCO

Economica.net
30 11. 2013
frites_paulette_48536000

‘O porţie de ‘frites’ înseamnă ceva mai mult decât un produs, se regăseşte în întreaga Belgie şi este un simbol al culturii noastre aflate la îmbinarea dintre influenţa germanică şi cea latină’, a declarat vineri pentru EFE preşedintele Navefri-Unafri, Bernard Lefavre.

‘În Belgia există trei regiuni şi toate dispun de competenţe în domeniul culturii, de aceea este nevoie să obţinem sprijinul tuturor regiunilor, dat fiind că UNESCO are relaţii doar cu state’, nu cu regiuni, a mai spus Lefavre.

Preşedintele Navefri-Unafri a explicat că a profitat de faptul că în aceste zile se desfăşoară în Flandra ‘Săptămâna cartofilor prăjiţi’ pentru a convinge autorităţile flamande să susţină candidatura Belgiei. Sprijinul flamand ar uşura mult procedurile, mai spune Lefavre.

Potrivit datelor Navefri-Unafri, 95% din belgieni consumă ‘frites’ cel puţin o dată pe an, iar două treimi dintre belgieni fac acest lucru lunar.

‘Este o tradiţie bine organizată, prezentă de la nord la sud’, remarcă reprezentantul Navefri-Unafri, uniune înfiinţată în 1984 pentru a proteja interesele producătorilor de cartofi prăjiţi belgieni şi care reuneşte circa 5.000 de membri.