CAS datorată de două ori pentru unele venituri extrasalariale de la mai multe firme în 2025, dacă venitul total se află într-un plafon diferit faţă de cel pentru care s-a reţinut deja contribuţia
Persoana fizică nu are contract individual de muncă (CIM) şi încasează, din mai multe surse, adică de la mai multe firme cu care colaborează, fie venituri din drepturi de proprietate intelectuală, fie venituri în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reţine la sursă. Şi unele, şi altele sunt venituri extrasalariale.
Veniturile extrasalariale totale din categoriile de mai sus nete estimate că vor fi încasate de persoana fizică la una dintre firmele cu care colaborează (dintr-o sursă) sunt cel puţin egale cu 48.600 de lei în 2025, echivalentul a 12 salarii minime brute pe economie în vigoare în 2025, dar mai mici decât 97.200 de lei, adică echivalentul a 24 de salarii minime brute pe economie în vigoare în acest an.
Veniturile extrasalariale din cele două categorii antemenţionate nete cumulate din toate sursele, obţinute de persoana fizică din exemplul nostru, sunt egale cu sau mai mari decât 97.200 de lei în 2025.
În situaţia descrisă mai sus, pe de o parte, firma de la care persoana fizică încasează venit total extrasalarial cel puţin egal cu 48.600 de lei în 2025 are obligaţia să-i reţină CAS lunar şi să o virze la ANAF prin declaraţia 112, potrivit unei analize Economica.net pe baza Codului fiscal. Această obligaţie a firmelor a fost introdusă în Codul fiscal prin OG 16/2022 aprobată cu modificări prin Legea 370/2022 şi vizează veniturile realizate începând cu 1 ianuarie 2023, arată analiza Economica.net.
Pe de altă parte, şi persoana fizică are obligaţia să plătească CAS dacă venitul extrasalarial net total realizat în 2025 din drepturi de proprietate intelectuală sau venituri în baza contractelor de activitate sportivă se încadrează în alt plafon decât cel aferent venitului pentru care firma i-a reţinut şi plătit CAS, conform unei analize Economica.net pe baza Codului fiscal.
Explicăm cine datorează CAS şi pentru ce categorii de venituri extrasalariale:
Categoriile de venituri extrasalariale pentru care se datorează CAS sunt reglementate prin articolul 137 alineatul (1) literele b) şi b^1) din Codul fiscal:
b) venituri din activităţi independente, definite conform articolului 67, cu unele excepţii asupra cărora nu vom insista aici;
b^1) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite la articolul 70, cu excepția veniturilor prevăzute la articolul 72 alin. (3);
Valoarea salariului minim brut luată ca referinţă pentru determinarea plafoanelor minime pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale în 2025 este 4.050 de lei, în vigoare la 1 ianuarie, stabilită prin OUG 128 din 2024.
Plafoanele de venituri extrasalariale obţinute în 2025 pentru plata CAS sunt:
- primul plafon: venituri extrasalariale totale din categoriile antemenţionate (din toate sursele) cuprinse între 48.600 de lei inclusiv şi 97.200 de lei exclusiv, echivalentul a 12 salarii minime brute inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe ţară exclusiv, în vigoare în anul 2025, arată analiza Economica.net.
- al doilea plafon: veniturile extrasalariale din toate sursele şi categoriile antemenţionate (activităţi independente şi drepturi de autor), obţinute efectiv în 2025, sunt cel puţin egale cu 97.200 de lei.
Bazele de calcul pentru CAS în cazul veniturilor din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală obţinute în anul 2025, reglementate prin articolul 137 alineatul (1) litera b), respectiv b^1), sunt:
- baza de calcul de cel puţin 48.600 de lei pentru primul plafon de venituri.
- baza de calcul de cel puţin 97.200 de lei pentru al doilea plafon de venituri, conform analizei Economica.net.
CAS datorată e 25% din baza de calcul.
De ce am spus „cel puţin” egală cu sumele precizate mai sus?
Contribuabilul şi firma (după caz) pot alege venitul la care plătesc CAS cu precizarea că venitul ales la care plătesc această contribuţie trebuie să fie cel puţin egal cu valorile de mai sus în funcţie de plafonul în care se încadrează venitul.
Exemplificăm
Persoana fizică din exemplul analizat nu are contract individual de muncă în 2025 şi încasează, din două surse, adică de la două firme, venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul se reţine la sursă. De la una dintre firmele cu care a colaborează, persoana fizică estimează că va obţine venit extrasalarial net total de 50.000 de lei în 2025. De la cea de-a două firmă cu care colaborează, persoana estimează că va obţine venit extrasalarial net total de 47.500 de lei. Per total, contribuabilul estimează că va încasa de la ambele firme un venit net cumulat de 97.500 de lei în 2025.
Firma de la care estimează că va obţine venit net anual de 50.000 de lei are obligaţia să-i calculeze, să-i reţină şi să îi vireze la ANAF CAS lunar prin D112. Această firmă îi va plăti la Fisc persoanei din exemplul nostru CAS totală de 12.150 de lei în 2025 dacă va alege să-i plătească această contribuţie la nivelul salariului minim. Codul fiscal îi permite firmei să achite CAS la un nivel mai mare decât salariul minim dacă vrea, însă practica ne arată că multe firme plătesc această contribuţie la nivel minim prevăzut de Codul fiscal, adică la salariul minim.
Firma va achita în total pentru 2025 CAS de 12.150 de lei, pentru că venitul net estimat şi încasat persoana fizică în cursul anului 2025, de 50.000 de lei, se încadrează în primul plafon de venituri ( care vizează venituri extrasalariale cuprinse între 48.600 de lei inclusiv şi 97.200 de lei exclusiv), arată analiza Economica.net.
Dacă firma-i plăteşte lunar CAS, de ce trebuie să o mai achite şi persoana fizică?
Răspunsul scurt e pentru că venitul său total net din ambele surse va fi în cuantum de 97.500 de lei în 2025, valoare care se află într-un plafon diferit de cel în care se situează venitul net pentru care firma a avut obligaţia să reţină şi să achite CAS, arată analiza Economica.net pe baza Codului fiscal.
Venitul pentru care firma îi reţine CAS e 50.000 de lei. Acesta se încadrează în primul plafon de venituri. CAS reţinută în 2025 se va ridica la 12.150 de lei. Declarată şi plătită lunar prin D112.
Venitul total al persoanei din exemplu, de la ambele firme, e de 97.500 de lei. Acest venit se încadrează în al doilea plafon de venituri (amintim că al doilea plafon vizează venituri anuale cel puţin egale cu 97.200 de lei în 2025).
Cum stabilim care e diferenţa de CAS pe care persoana trebuie să o plătească pentru venitul din 2025?
Întâi stabilim CAS totală datorată de persoana fizică. Aceasta e 24.300 de lei pentru tot anul 2025 şi pentru toate veniturile încasate.
Valoarea rezultă din aplicarea cotei CAS de 25% asupra bazei de calcul aferente plafonului în care se încadrează venitul total al persoanei din exemplu, de la ambele firme, în cuantum de 97.500 de lei în 2025. Am lămurit deja venitul total că se încadrează în cel de-al doilea plafon.
Drept care, 25% aplicată asupra plafonului de 97.200 de lei egal cu 24.300 de lei – CAS totală datorată în 2025.
Atenţie, însă.
Firma de la care încasează venitul anual de 50.000 de lei îi plăteşte persoanei din exemplu CAS de 12.150 de lei în 2025, după cum Economica.net a arătat mai sus.
Prin urmare, persoana fizică are obligaţia să achite diferenţa dintre CAS totală datorată de 24.300 de lei şi CAS plătită de firmă de 12.150 de lei, adică 12.150 de lei.
Declararea acestei diferenţe de CAS şi plata ei se va face prin declaraţia unică până la 25 mai 2026, arată analiza Economica.net.