Casa Albă a cerut instituțiilor din subordine să înghețe o parte a cheltuielilor de asitență și să analizeze modului în care acestea corespund priorităților prezidențiale

Casa Albă a cerut departamentelor şi agenţiilor federale să îngheţe o parte a cheltuielilor "de asistenţă" şi să facă o analiză de ansamblu pentru a se asigura de conformitatea lor cu "priorităţile prezidenţiale", transmite AFP cu referire la textul unui memorandum pe care l-a putut consulta, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 28 ian. 2025, 19:34
Casa Albă a cerut instituțiilor din subordine să înghețe o parte a cheltuielilor de asitență și să analizeze modului în care acestea corespund priorităților prezidențiale

Este vorba despre cheltuieli legate de programele de asistenţă şi de activităţile de sprijin pentru care fiecare agenţie trebuie să realizeze „o analiză completă spre a identifica proiectele, programele şi activităţile ce ar fi în contradicţie cu ordinele executive prezidenţiale” semnate de preşedintele Donald Trump după învestirea sa pe 20 ianuarie.

În schimb, aceasta nu priveşte fondurile alocate americanilor prin sistemul de pensii sau prin Medicare, sistemul de asigurări de sănătate pentru vârstnici.

Sunt vizate mai ales programele legate de tranziţia energetică, asistenţa internaţională, ajutorul pentru zonele afectate de catastrofe naturale.

Obiectivul enunţat de documentul publicat luni seară este „de a elimina povara financiară a inflaţiei asupra cetăţenilor, de a pune capăt politicilor woke şi instrumentalizării statului”.

„Poporul american l-a ales pe Donald Trump şi i-a dat mandat pentru a mări impactul fiecărui dolar de cheltuieli federale. În 2024, dintr-un total de aproape 10.000 miliarde de dolari de cheltuieli federale, 3.000 miliarde erau legate de asistenţa financiară, împrumuturi şi granturi”, insistă în preambul directorul interimar al OMB (Office of Management and Budget, Biroul pentru buget şi management) de la Casa Albă, Matthew Vaeth, autorul documentului.

Congressional Budget Office (CBO), organ non-partizan ataşat Congresului, a estimat la 6.750 miliarde de dolari bugetul federal pentru anul fiscal 2024.

„Această pauză temporară trebuie să ofere guvernului timpul necesar de a face analiza programelor agenţiilor şi a stabili cel mai bun mod de a utiliza fondurile în acord cu legea şi cu priorităţile preşedintelui”, se arată în memorandum.

Îngheţarea acestor cheltuieli intră în vigoare marţi, la ora 22.00 GMT, iar agenţiile au termen până pe 10 februarie să prezinte informaţii detaliate despre orice program supus suspendării, menţionează Reuters.

Într-un comunicat, liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, a criticat textul Casei Albe, afirmând că „guvernul Trump desconsideră în mod făţiş legea, reţinând practic toate fondurile vitale ce susţin programe în toate colţurile ţării”.

„Congresul a votat aceste investiţii şi ele nu sunt opţionale, sunt lege. Aceste fonduri ajută oamenii atât în state republicane, cât şi în state democrate”, a afirmat el.

 

Te-ar mai putea interesa și
David Popovici, primul român care devine Friend of the Brand Porsche
David Popovici, primul român care devine Friend of the Brand Porsche
Campionul olimpic, mondial si european David Popovici, singurul sportiv din lume care a reușit să câștige de două ori medalia de aur atât în proba de 100 m liber, cât și în cea de 200 m......
RE/MAX crede că tendința primului semestru e îndreptarea cererii către apartamentele vechi
RE/MAX crede că tendința primului semestru e îndreptarea cererii către apartamentele vechi
Migrarea cererii către apartamentele vechi reprezintă principala tendință observată pe piața imobiliară în primul ...
Estonia a expulzat un diplomat rus, acuzat de ingerință în problemele interne ale țării
Estonia a expulzat un diplomat rus, acuzat de ingerință în problemele interne ale țării
Estonia a expulzat un diplomat al ambasadei Rusiei, pe care îl acuză de ingerință în treburile statului baltic, a anunțat ...
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele?
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele?
Atunci când decideți să cumpărați online un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai mulți factori de care ...