Casa Albă anunţă adoptarea tuturor măsurilor de precauţie necesare, după ameninţările Phenianului
Întrebată în mod expres despre aparenta deplasare de către autorităţi a unei rachete pe coasta de est a Coreei de Nord, o operaţiune dezvăluită de ministrul sud-coreean al Apărării, preşedinţia americană a declarat că este la curent cu acest eveniment, dar s-a abţinut să îl comenteze în mod specific.
„Pot să vă spun că am văzut informaţiile de presă (despre această rachetă) şi că vom continua să supraveghem îndeaproape situaţia în peninsula” coreeană, a declarat Jay Carney, un purtător de cuvânt al preşedintelui Barack Obama.
Anterior, ministrul sud-coreean al Apărării Kim Kwan-jin a declarat, în Parlament, că racheta respectivă este susceptibilă să parcurgă „o distanţă considerabilă”, dar că nu este capabilă să atingă partea continentală a teritoriului Statelor Unite. El a recunoscut că nu ştie dacă racheta este armată.
Carney a apreciat că „există elemente familiare” în declaraţiile regimului nord-coreean, care a evocat eventuale lovituri nucleare împotriva Statelor Unite. Acest lucru alimentează totuşi „în mod evident preocuparea” Washingtonului. „Adoptăm toate (măsurile) de precauţie necesare”, a adăugat el.
Într-un comunicat citat de agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, Statul Major General al armatei nord-coreene a declarat, în noaptea de miercuri spre joi, că informa în mod oficial Washingtonul că americanii vor fi „zdrobiţi” cu „mijloace de lovire nucleară”.
„Operaţiunea nemiloasă” a forţelor nord-coreene „a fost definitiv examinată şi ratificată”, anunţa armata nord-coreeană, trecând de un nou prag în înfruntarea, în curs, cu Coreea de Sud şi Statele Unite.
Carney, care a făcut aceste declaraţii la bordul Air Force One, cu care Obama se întorcea la Washington după o serie de reuniuni vizând colectarea de fonduri în regiunea San Francisco (California, vest), a repetat, de asemenea, că „acţiunile şi declaraţiile provocatoare servesc doar la a izola şi mai mult Coreea de Nord”.
Această ţară „poate alege calea unei ameliorări a economiei sale”, „acţionând prin respectarea obligaţiilor sale internaţionale” în domeniul nuclear, a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Obama.