Casa Albă: Complotul de răsturnare a guvernului moldovean este îngrijorător
Rapoartele sunt „profund îngrijorătoare”, dar „nu sunt în afara limitelor comportamentului rusesc”, a declarat John Kirby într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări din partea presei.
„Suntem categoric alături de guvernul moldovean şi de poporul moldovean”, a adaugat el.
Preşedinta Republicii Moldova a acuzat, luni, Rusia că plănuieşte să folosească sabotori străini pentru a crea diversiuni şi pentru a înlătura de la putere guvernul său prooccidental. Primul care a vorbit despre acest lucru a fost însă preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care le-a spus săptămâna trecută liderilor din UE că serviciile sale de spionaj au descoperit un astfel de plan şi au anunţat Chişinăul.
Partidul Șor o acuză pe Maia Sandu de tentativă de uzurpare a puterii în Republica Moldova și cheamă la manifestații de stradă
Partidul de opoziţie (prorus) al controversatului om de afaceri Ilan Şor a acuzat-o luni pe Maia Sandu de tentativă de uzurpare a puterii şi a chemat la noi proteste duminică, după ce preşedinta Republicii Moldova a propus ca organismelor de securitate să le fie acordate mai multe prerogative, relatează EFE şi media de peste Prut, transmite Agerpres.
Potrivit Radio Chişinău, Partidul Şor a reacţionat astfel la declaraţiile Maiei Sandu privind planul Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova, în care a fost vizată şi această formaţiune, fondată de fostul primar al Orheiului, Ilan Şor, care a fost condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani şi dat în urmărire internaţională.
„Este o încercare de uzurpare a puterii de stat”, a declarat vicepreşedintele Şor, Marina Tauber (foto), citata de portalul Publika.md, într-o conferinţă de presă.
Lidera partidului prorus de opoziţie a spus că iniţiativa Maiei Sandu, în cazul în care va fi transpusă în practică, va duce la „noi abuzuri de putere şi încălcări ale drepturilor omului, limitări ale drepturilor cetăţenilor”.