Casa Albă face presiuni pentru deblocarea ajutorului esențial Ucrainei, în faţa opoziţiei lui Trump
Potrivit media americane, marele favorit al dreptei la prezidenţiale îi incită pe republicani să se opună unui acord pentru a-l priva pe rivalul său, preşedintele democrat Joe Biden, de o victorie politică înaintea alegerilor din noiembrie.
În ultimele săptămâni, aleşii republicani au pus presiune pe administraţia Biden, legând orice nou ajutor pentru Ucraina de măsuri mai stricte împotriva imigraţiei, una din temele de campanie ale lui Donald Trump.
În ultimele zile, senatori republicani şi democraţi păreau că sunt pe punctul de a încheia un acord, remarcă AFP.
Totuşi, discuţiile bipartizane din Senatul american cu privire la un acord privind securitatea frontierelor, pe care unii republicani l-au pus drept condiţie pentru continuarea ajutorului acordat Ucrainei, au atins un punct critic, au declarat unii legiuitori, în timp ce un ales republican de top nu a exclus că ar putea fi nevoie de un „plan B” pentru a oferi mai mult ajutor aliaţilor SUA, inclusiv Israelului, informează Reuters.
Un grup restrâns de senatori încearcă de luni de zile să ajungă la un acord pentru a rezolva problema fluxului de migranţi care traversează frontiera dintre SUA şi Mexic, însă efortul lor s-a lovit recent de o opoziţie tot mai mare din partea republicanilor afiliaţi cu Donald Trump, candidatul principal la nominalizarea partidului lor pentru alegerile prezidenţiale.
„Suntem într-un moment critic şi trebuie să ne străduim din greu. Şi dacă nu putem ajunge la vreo concluzie, atunci vom trece la planul B”, a declarat senatorul John Thune, republicanul nr. 2 în Camera Reprezentanţilor.
„Cel puţin deocamdată se încearcă să se ajungă la o concluzie care să satisfacă o mulţime de republicani”, a adăugat el.
Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, şi alţi membri de top ai partidului, inclusiv Thune, vor un acord de frontieră care să poată obţine sprijinul majorităţii republicanilor din Senat, în speranţa de a determina Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, să ia în discuţie măsura care combină securitatea frontierelor cu ajutorul pentru Ucraina, Israel şi Taiwan.
Bugetul destinat ajutorului pentru Ucraina s-a epuizat din cauza lipsei unui acord în Congres, în timp ce Kievul este din ce în ce mai îngrijorat de lipsa ajutorului din partea SUA şi de asemenea din partea Uniunii Europene, principalii săi susţinători după invazia declanşată de Rusia în februarie 2022.
Casa Albă asigură că a gestionat acest dosar de „bună credinţă” cu republicanii, în special în timpul unei întâlniri la care a participat preşedintele în persoană săptămâna trecută.
„Vom continua să fim de bună credinţă şi sperăm că republicanii vor rămâne la masa negocierilor pentru ca să putem ajunge” la un rezultat, a declarat presei o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Olivia Dalton.
Mai ales că Rusia „urmăreşte îndeaproape” evoluţia sprijinului acordat de Washington Ucrainei, a subliniat la rândul său John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al SUA.
„Ucraina se pregăteşte să trăiască luni critice în plină iarnă, în timp ce primăvara se apropie. Iar ruşii nu au arătat nicio intenţie de a renunţa la atacurile cu drone şi rachete”, a insistat Kirby, citat de AFP.