Casa Albă: Grecia şi creditorii internaţionali trebuie să ajungă la un compromis

Economica.net
06 07. 2015
grecia_4567876543_87057400

”Referendumul s-a încheiat, dar viziunea noastră rămâne aceeaşi”, a spus purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale a SUA, Josh Earnest, potrivit căruia este în interesul Europei şi al Statelor Unite să fie rezolvată criza financiară din Grecia.

Earnest a mai menţionat că soluţionarea crizei datoriei greceşti – ”o provocare europeană” – depinde de Atena şi de creditorii săi internaţionali (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană).

El a adăugat că, pentru ca Grecia să aibă creştere şi stabilitate economică, este nevoie de un pachet de finanţare, dar şi de reforme. 

Luni, liderul Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a estimat că votul negativ dat de alegătorii eleni la referendumul de duminică a făcut discuţiile cu creditorii internaţionali mai dificile, însă obiectivul rămâne menţinerea Greciei în zona euro.

”Rezultatul referendumului nu ne aduce mai aproape de o soluţie. În realitate, respingerea propunerilor nu face decât să îngreuneze lucrurile”, a declarat Dijsselbloem

Pe de altă parte, liderii principalelor partide de guvernământ şi de opoziţie din Grecia s-au angajat în scris că îl vor susţine pe premierul Alexis Tsipras în negocierile cu creditorii internaţionali.

”Prim-ministrul va merge la Bruxelles pentru a negocia în numele întregului popor grec”, a spus liderul formaţiunii Greci Independenţi, Panos Kammenos, după întâlnirea dintre preşedintele grec Prokopis Pavlopoulos, premierul Tsipras şi liderii formaţiunilor parlamentare de la Atena.

Întrebat despre perspectivele unui acord între Grecia şi creditorii săi internaţionali, Panos Kammenos a apreciat că ”acordul este singura cale”.