Casă cu arhitectură tradiţională românească la preţ de 10.000 de euro

Economica.net
21 08. 2016
astra_83600800

Târgul de case organizat de Muzeul Astra îşi propune încurajarea construcţiilor făcute după tipare tradiţionale din punct de vedere arhitectural. În urmă cu un an, muzeul a lansat această ,,provocare” prin creionarea a cinci proiecte de case tradiţionale ,,la cheie”. Proiectele respective au fost puse la dispoziţia publicului, iar în prezent unul dintre ele a fost a fost materializat în construirea unei case tradiţionale în zona Târgului de ţară din Muzeul în aer liber.

,Muzeul Astra a demarat în premieră naţională un program de conştientizare a populaţiei că suntem datori a respecta şi promova altfel memoria locului. Specialiştii Muzeului au construit o casă tradiţională din Marginimea Sibiului, mai exact din Tilişca, fiind o copie fidelă a casei existente în muzeu datată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Casa poate fi adaptată la conditiile de trai din secolul XXI. Planimetric, ea prezintă 3 încaperi cu o suprafaţă utilă de 54 mp. Acoperişul este în două ape cu o prelungire pentru prispă. Uşile şi ferestrele sunt copii dupa cele originale iar podeaua şi tavanul sunt din lemn de brad fasonat. Costurile proiectului se ridică la suma de 45.000 lei, iar aici este inclusă şi remontarea casei la destinaţie. De precizat este şi faptul ca tipul acesta de casă este indicat a fi poziţionat în zona Mărginimii Sibiului şi cel mult în zona montană a judeţelor învecinate”, a declarat într-un comunicat de presă, Ciprian Ştefan, managerul general C.N.M. ASTRA. 

În cadrul Târgului de case – Grădină şi peisaj în satul tradiţional, se vor derula următoarele ateliere tradiţionale de prelucrare  meşteşugărească a lemnului:
  • prezentarea unor tehnici arhaice de tâmplărie / confecţionare de mobilier aferent inventarului caselor ţărăneşti (cuiere, scaune tâmplăreşti specifice mobilierului săsesc, bănci cu spătar);
  • sisteme de împrejmuire tradiţionale reprezentative pentru zona etnografică şi istoricăa Lăpuşului (tipul de gard pentru curte / grădină din nuiele împletite);
  • demonstraţii practice de prelucrare (secţionare longitudinală) a buştenilor de răşinoase cu un circular acţionat de un motor Diesel monocilindru, tip TN, ilustrativ pentru nivelul de civilizaţie tehnică în satele româneşti de la jumătatea secolului XX.
Târgul de case – Grădină şi peisaj în satul tradiţional începe sâmbătă, 20 august 2016 la ora 11, iar finalul celei de-a VIII-a ediţii este programat pentru duminică, 21 august, ora 17.