Un mare brand de diamante este chemat în judecată în România

Economica.net
05 03. 2013
1-diamonds_45836200

Rafael&Sons, una dintre cele mai mari case de diamante de pe plan local, a fost chemată în instanţă de mai mulţi furnizori pentru neplata serviciilor prestate. Prejudiul cumulat se cifrează la aproximativ 100.000 de euro. Potrivit portalului just.ro, unul dintre cei care au apelat la justiţie pentru a-şi recupera banii este regizorul şi fotograful Barna Nemethi, dar şi trustul de presă Ringier. 

 „La începutul acestui an, am decis să mă adresez instanţei pentru recuperarea prejudiciilor, după ce am parcurs toate etapele în căutarea unei soluții amiabile. Am deschis un proces impotriva Ori Diamonds şi Rafael&Sons, companii care deţin şi operează brandul de diamante Rafael&Sons pe teritoriul României, proces în care am solicitat despăgubiri. De la deschiderea procesului, am aflat că nu sunt singurul furnizor în relaţie cu care cele două societăţi nu şi-a respectat obligaţiile contractuale. Sunt profund dezamagit dar în acelaşi timp ferm hotărât să merg până la capăt pentru recuperarea prejudiciului, inclusiv de imagine, creat”, a declarat Barna Nemethi. Acesta a intentat luna trecută celor două societăţi un proces având ca obiect drepturile de autor şi drepturi conexe.

Anul trecut, Rafael&Sons a fost chemată în instanţă de fotomodelul Andreea Raicu tot într-un proces având ca obiect drepturile de autor. Instanţa a respins însă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. 

Societatea Ori Diamond, care îl are ca acţionar principal pe Rafael Zakai, cel care a înfiinţat în Israel casa de diamante acum peste 40 de ani, a înregistrat în 2011, potrivit Ministerului de Finanţe, afaceri de peste 300.000 de lei şi un profit de  peste 47.000 de lei. Cu un an în urmă însă, compania a raportat pierderi de 1.000 de lei.  Rafael&Sons a încheiat pe profit încă din primul an de activitate pe plan local. În 2010, potrivit ultimelor date disponibile pe site-ul MFP. firma a avut o cifră de afaceri netă de 6,6 milioane lei și un profit de aproape 30.000 de euro. 

Compania a investit anul trecut 500.000 de euro în deschiderea unui butic de bijuterii pe Calea Victoriei din capitală unde comercializează modele unice de bijuterii cu diamante disponibile într-o gamă largă de preţuri începând de la 300 de euro. Acesta este al doilea magazin deschis de israelieni, primul fiind deschis pe Calea Dorobanţi.

Casa de diamante Rafael & Sons este un brand internaţional de diamante şi bijuterii şi a pătruns pe piaţa românească în 2004.