Casa de Insolvenţă Transilvania: În 2012 vor fi mai puţine insolvenţe, dar mai importante

Numărul insolvenţelor va scădea în acest an, însă vor apărea cazuri de companii mari, precum şi de societăţi deţinute de stat, care vor apela la această măsură, iar retailul, imobiliarele şi industria rămân cele mai expuse domenii, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 12:47
Casa de Insolvenţă Transilvania: În 2012 vor fi mai puţine insolvenţe, dar mai importante

„Numărul insolvenţelor se va reduce, însă vor apărea insolvenţe importante. Companiile mici cu probleme s-au cernut în primii ani de criză. Anul 2012 va fi anul mid market (a companiilor mijlocii şi mari, n.r.). Companiile mari au reuşit să ţină sub control situaţia până acum, însă profitabilitatea a scăzut, prin urmare ne aşteptăm să vedem cazuri importante de companii intrate în insolvenţă în acest an”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Radu Lotrean, co-fondator CITR.

Anul trecut un număr aproape 20.000 de firme au intrat în procedura de insolvenţă.

Lotrean a adăugat că devalorizarea activelor cu care au fost garantate creditele nu mai poate fi ţinută sub control de către creditori, ceea ce va duce la intrarea în insolvenţă şi a companiilor mari.

El a arătat că în continuare va creşte numărul cererilor de intrare în insolvenţă din partea debitorilor, iar bancile vor rămâne cei mai importanţi creditori.

În opinia sa, anul acesta ar putea apărea şi primele restructurări de companii de stat, care sunt supraîndatorate.

„Companiile de stat fără management performant şi cu arierate trebuie restructurate. Anul 2012 va fi anul procedurilor de reorganizare a companiilor de stat. Aceste companii au două probleme, activitatea curentă nu generează profit şi pentru asta trebuie un management performant, şi sunt supraîndatorate. De aceea un management privat trebuie dublat de un proces de reorganizare astfel să fie rezolvate ambele probleme: managemntul să rezolve problema profitabilităţii, iar reorganizarea pe cea a supraîndatorării”, au explicat reprezentanţii CITR.

Scăderea consumului va afecta în continuare retailul, sectorul imobiliar şi industria.

„Micii retaileri sunt foarte afectaţi de scăderea consumului, noi avem 15-20 de retaileri imporanţi în portofoliu. În sectorul imobiliar, proiectele începute în 2007-2008-2009 se află într-un blocaj din cauza lipsei de finanţare”, a adăugat Lotrean.

Pe de altă parte, reprezentanţii CITR se aşteaptă ca în acest an să fie interesaţi de preluarea de active ale firmelor în insolvenţă investitori instituţionali, în condiţiie în care până acum valorificarea proiectelor a fost realizată de investitori strategici, cum a fost în cazul City Mall sau Tiago Mall, ambele cumpărate de companii din sectorul imobiliar.

„Au început oamenii cu bani să vadă România ca destinaţie atractivă pentru investiţii. Ne aşteptăm să începem să valorificăm active spre sfârşitul anului, având în vedere că bătrânii spun că după şase luni de creştere a bursei, economia va începe să crească, iar după alte şase luni vor începe şi investiţiile. Pregătim o tranzacţie cu o firmă din industrie, care ar urma să fie preluată de un investitor instituţional”, a declarat Adrian Cionca, co-fondator al CITR.

CITR este unul dintre cei mai importanţi practicieni de insolvenţă din România şi a gestionat procedura de insolvenţă a peste 500 de firme.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță și o serie de recomandări pentru populație și operatorii comerciali......
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a anunţat marţi că biroul său specializat în dezinformarea străină, foarte criticat ...
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
Pe fondul unui consum redus, specific unei zile de sărbătoare, și al vântului bun pentru turbinele eoliene, România ...