Casa Regală, chemată să susţină protestele din ţară

Economica.net
22 01. 2012

„Îndrăznesc să consider că Majestatea Sa Regele şi Principesa Moştenitoare, prin Casa Regală, trebuie să susţină MANIFESTĂRILE PAŞNICE ŞI DEMOCRATICE, îndemnând la libera exprimare şi coagularea cugetărilor noastre. Îndemnul la nonviolenţă trebuie adresat atât protestatarilor cât şi instituţiilor de ordine publică, pentru că acestea din urmă să conştientizeze că va exista viaţă în România şi după Băsescu, sau cel puţin aşa sperăm cu toţii”, spune autorul mesajului, postat pe blogul principelui.

Acesta mai spune că a numărat între protestatarii din Piaţa Universităţii „suficienti infiltraţi ai mai multor servicii secrete, nenumăraţi huligani instigatori şi infantili, iar jandarmii, dupa ce ne-au iritat prin prezenţa ostilă, ne-au alergat ca pe ovine şi ne-au gazat ca pe şobolani, în egală măsură”. „Ne-am regăsit aşadar încercuiţi în mod bine organizat de jandarmi şi gazaţi din plin, în ciuda numeroşilor agenti infiltraţi care puteau separa 30 de “ultraşi” oligofreni de alte sute de protestatari PAŞNICI.”

„Cred că dacă această populaţie nu va reuşi să se mobilizeze în număr tot mai mare şi PAŞNIC în perioada imediat următoare şi în ciuda sezonului rece, atunci denaturarea mesajului nostru va fi tot mai uşoară prin mijloace deja trăite ,experimentate de-a lungul ultimilor 60 de ani. Violenţele provocate şi amplificarea acestora vor conduce la intimidarea celor care au stat acasă şi descurajarea celor care au participat deja ÎN MOD PASNIC”, mai scrie autorul mesajului.

Mesajul, postat sâmbătă, a strâns peste 40 de comentarii pe blogul Principelui Radu. Cele mai multe opinii susţin implicarea Casei Regale.

„Diverse partide şi pretinşi membri ai societăţii civile încearcă să se impună ca lideri. Oamenii din Piaţa Universităţii s-au săturat de politruci şi analişti politici. Singurul lider din Piaţa Universităţii este Majestatea Sa Regele Mihai”, scrie Ştefan Grosu.

„Monarhia e singura soluţie a marasmului în care se zbate ţara!!! Vă rugăm faceţi ceva pentru noi, pentru ţară, ca întotdeauna!!! Sunteţi ultima noastră speranţă!!!”, spune un comentariu postat de Gabriela Dumitru.

„Şi eu sunt de părere că ar fi binevenit un mesaj de susţinere pentru români în aceste momente, din partea membrilor Casei Regale a României”, scrie Ana.

Mesajul a fost postat si pe pagina de Facebook a Principelui Radu.