Casa Verde Fotovoltaice 2024 pentru persoane fizice demarează azi. Se va finanţa şi stocarea energiei GHID VIDEO
Panouri fotovoltaice pentru alte aproximativ 67.000 de gospodării
„În anul 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ două miliarde de lei. Scopul nostru este să facilităm accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanţarea oferită prin acest program. Ne dorim să asigurăm resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în alte aproximativ 67.000 de gospodării, astfel că, după această sesiune vom putea discuta despre aproximativ 200.000 de gospodării care îşi vor reduce costul facturii la energie electrică şi care vor utiliza energie verde.
Sesiunea din 2024 aduce noutăţi deosebit de importante în cadrul Programului. Este vorba despre finanţarea instalaţiilor pentru stocarea energiei electrice produse de panourile fotovoltaice, o măsură esenţială pentru maximizarea eficienţei şi independenţei energetice a gospodăriilor.
Totodată, am crescut considerabil subvenţia, de la 20.000 lei la 30.000 lei, oferind astfel un sprijin financiar mai mare pentru cei care doresc să investească în energia verde”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Citeste si: Fechet: Programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice 2024 finanţează, pentru prima oară, şi stocarea curentului
Potrivit instituţiei, conturile utilizatorilor pot fi create înainte de deschiderea oficială a sesiunii de înscriere, ceea ce le va permite acestora să se familiarizeze cu aplicaţia şi să fie pregătiţi în avans. Astfel, în ziua dedicată înscrierii va fi necesară doar încărcarea documentelor solicitate.
Calendarul de înscriere
Solicitanţii se vor înscrie personal în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice 2024” prin intermediul aplicaţiei informatice, conform următorului calendar:
pe 27 septembrie – Regiunea Nord Vest (judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş) – buget de 274,290 milioane de lei;
30 septembrie – Regiunea Centru (judeţele: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu), buget de 280,050 milioane de lei;
1 octombrie – Regiunea Nord Est (judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), buget de 319,380 milioane de lei;
2 octombrie – Regiunea Sud Est (judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea), buget de 242,730 milioane de lei;
3 octombrie – Regiunea Sud Muntenia (judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), buget de 321 milioane de lei; 4 octombrie – Regiunea Bucureşti Ilfov, buget de 114,120 milioane de lei;
7 octombrie – Regiunea Sud Vest (judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea), buget de 199,2 milioane de lei; 8 octombrie – Regiunea Vest (judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş), buget de 229,110 milioane de lei.
Citeste si: Fechet: AFM a alocat cel mai ambiţios buget pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice
De ce documente e nevoie
Documentele pe care solicitantul persoană fizică trebuie să le încarce în aplicaţie sunt: actul de identitate, valabil la data înscrierii în aplicaţie; certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat de la ANAF; certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local; extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie; copia cărţii funciare colective, dacă este cazul.
Potrivit sursei citate, solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru un singur imobil, iar proiectul se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate.
AFM precizează că aplicaţia informatică nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de către solicitant.
Iată aici un scurt ghid video: