Casa Verde Fotovoltaice 2024 – Asociaţia Prosumatorilor a lansat un ghid dedicat beneficiarilor programului

05 09. 2024

Programul „Casa Verde 2024” nu vine cu un Caiet de sarcini minimal

„Trăim un oarecare paradox, în sensul că in timp ce statul român este expert în solicitarea taxelor şi impozitelor, atunci când vine vorba de oferirea de fonduri, lipseşte viziunea şi claritatea. Deşi Programul „Casa Verde 2024″ are un buget de două miliarde de lei, acesta nu vine cu un Caiet de sarcini minimal pentru instalarea unor sisteme fotovoltaice hibride de calitate.

De la începerea programului (…), preţul oferit de stat a fost de 20.000 lei, aproximativ 4.000 euro. Din 2019 încoace, preţurile la panouri şi invertoare au tot scăzut, coroborat cu penetrarea pieţei din România a unor mărci noi din China, unele cu nume pe care nu le poţi pronunţa sau ţine minte, pe principiul cererii şi ofertei. Spre exemplu, toate preţurile la panourile fotovoltaice au scăzut şi cu 220%, iar acumulatorii cei mai performanţi de pe piaţă, LiFePO4, numai în ultimul an au avut preţuri diminuate cu 51%. Acest buget, astăzi permite achiziţia unui sistem fotovoltaic hibrid de foarte bună calitate”, precizează asociaţia de profil într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, componenta de stocare introduce o complexitate suplimentară în sistemele fotovoltaice hibride şi „de aceea beneficiarii programului trebuie să fie bine informaţi despre calitatea echipamentelor şi serviciilor oferite de instalatori”.

„Invertoarele şi acumulatorii nu mai pot fi instalate în aer liber, iar execuţia montajului trebuie să respecte standarde ridicate de siguranţă şi calitate. Există mai multe tipuri de invertoare hibride, dar nu toate sunt recomandabile: invertoare care au întârzieri de până la un minut în lipsa tensiunii de la reţea, invertoare care nu permit încărcarea acumulatorilor în absenţa reţelei, chiar şi în timpul zilei, invertoare care limitează folosirea acumulatorilor la doar 20% pe zi şi invertoare hibride premium, la care nu există întreruperi, în lipsa reţelei, încarcă acumulatorii din panouri când avem soare şi nu este limitată descărcarea bateriei (funcţie off-grid real şi UPS clasic)”, explică specialiştii APCE.

De asemenea, conform Ghidului noului prosumator, în cazul acumulatorilor, singura opţiune viabilă este cea de tip LIFePO4 (Litiu, Fier, Fosfat), care comunică direct cu invertorul. Alte tipuri, precum cei cu plumb, acid sau gel, sunt tehnologii depăşite şi periculoase, care nu ar trebui acceptate în cadrul acestui buget.

APCE precizează că a solicitat oferte din piaţă şi a constatat că bugetul alocat este suficient pentru un sistem monofazat de 4 kW, cu un invertor hibrid premium şi acumulatori de top.

În acest context, prosumatorii sunt sfătuiţi să solicite o ofertă premium şi să nu accepte compromisuri în ceea ce priveşte calitatea.

 

Casa Verde Fotovoltaice 2024 – Ce se știe până acum

Programul Casa Verde Fotovoltaice ediția 2024 va debuta la data de 6 septembrie cu o sesiune dedicată înscrierii instalatorilor noi care vor dori să participe la program, iar firmele deja acreditate să monteze instalații în edițiile anterioare nu mai trebuie să se înscrie.

Aplicația informatică nu va fi modificată, fiind utilizată cea folosită anul trecut. La fel, vor fi solicitate aceleași documente ca în trecut, din partea persoanelor fizice care doresc să se înscrie.

Sesiunea de înscriere pentru instalatori se va deschide în data de 6 septembrie. Lista cu instalatorii acceptați se va publica în data de 1 noiembrie, și începând de atunci persoanele fizice acceptate își pot alege instalatorul.

Beneficiarii persoanelor fizice se vor putea înscrie în program în data de 27 septembrie, dar, spre deosebire de edițiile anterioare, va fi alocată o singură zi de înscriere pentru fiecare zonă din țară, nu trei. Ca atare, sesiunea de depunere a cererilor de către persoanele fizice se va derula, la nivel național, între 27 septembrie și 9 octombrie.

Contribuția persoanei fizice este de 10%, deci beneficiarul va veni cu un aport propriu de 3.000 de lei.

Citeste si – Casa Verde Fotovoltaice 2024: 30.000 de lei subvenție de la stat pentru cine dorește un sistem fotovoltaic, obligatoriu cu baterie. Când va începe programul și cum se va derula